Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:06 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară Oraşul în care monumente emblematice au rămas păstrate doar pe planşele artiştilor (I)

ro

09 Aug, 2016 00:00 3936 Marime text
 

Un oraş cu o istorie atât de bogată, cu mare şi marinari precum este Constanţa nu are decât puţine monumente, şi acelea neîngrijite sau iluminate necorespunzător. Nici statuia lui Mihai Eminescu, nici statuia lui Ovidius Publius Naso nu sunt puse în valoare printr-o lumină poziţionată corect astfel încât să fie subliniate frumuseţea şi simbolul acestor opere de artă monumentală. Nici după reamenajarea peninsulei şi ambientarea falezei nu s-a acordat atenţie şi acestui aspect important.
 
Constanţa este, mai ales, oraşul monumentelor promise şi nefăcute. Despre unele din ele, în rubrica de faţă.
 

„România independentă” a fost să nu se facă!

La revenirea Dobrogei la ţară, după războiul ruso-turc din 1877-78, autoritatea publică locală, primul prefect, Remus Opreanu, şi-a propus câteva obiective majore de început de mandat: înfiinţarea şcolilor săteşti, noi drumuri, amenajarea bulevardului Mării. Pentru combaterea secetei s-au făcut numeroase plantaţii, a fost organizat serviciul sanitar, s-au pus bazele unei publicaţii a Prefecturii, a unei imprimerii şi ridicarea unui monument comemorativ.
 
Vizionari, ziariştii timpului susţin constant ideea ridicării monumentului, bunăoară în numărul 12 din 23 iunie 1881 al publicaţiei Farul Constanţei:

„Ne apropiem de-al patrulea an al posesiunii noastre în această provincie. Dar pentru eternizarea memoriei acestei fericite epoci, a anexării Dobrogei la România, trebuie mai mult ca oricare, poporul Dobrogei să facă a se aduce la cea mai curândă îndeplinire a celei mai sublime şi în acelaşi  timp naţionale idei a ridicării în oraşul Constanţa a unui monument comemorativ. Prin prelungirea bulevardului, pe traseul căii ferate din strada Ovidiu înconjurând partea de miazăzi a oraşului, monumentul comemorativ de care vorbim va predomina bulevardul, va fi cea mai frumoasă poziţiune a oraşului, văzut după mare şi uscat”.

 
Monumentul comemorativ s-ar fi numit „România Independentă”. Tot el a făcut propuneri pentru ridicarea unor statui poetului Ovidiu, cronicarului Miron Costin şi  domnitorului Mircea cel Bătrân.
 
La cinci ani de la reanexarea Dobrogei, prefectul Remus Opreanu înainta ministrului de Interne un raport prin care îi preciza că statuile „România Independentă” şi „Ovidiu” vor fi ridicate prin contribuţia benevolă a populaţiei oraşului. A reuşit, cu eforturi uriaşe, să ridice statuia exilatului poet latin. Preşedinte al comitetului de iniţiativă, el îşi duce la bun sfârşit misiunea, chiar dacă părăsise între timp vremelnicul post de prefect. La 30 august 1887, statuia lui Ovidiu este inaugurată, rod al unei activităţi îndelungate şi al unor sume considerabile acoperite şi din fonduri proprii. Ca semn de recunoştinţă, consilierii oraşului natal al lui Ovidius, Sulmona, l-au proclamat pe Remus Opreanu cetăţean de onoare.

„Avântul Țării” a durat doar şase luni

Puţini sunt cei care ştiu astăzi că la Constanţa a fost ridicat şi inaugurat un monument dedicat soldaţilor români. În primăvara anului 1916 a fost inaugurat monumentul „Avântul Ţării”, antreprenor fiind Hristu Iorgu. Evenimentul va fi descris în ziarul Liberalul Constanţei  din 3 aprilie 1916.

„Din iniţiativa şi prin concursul d-lor Mumuianu Prefect şi a d-lui Andronescu, Primarul oraşului Constanţa, s-a ridicat şi se va inaugura în curând, un falnic monument demn de prosperitorul oraş Constanţa, care să eternizeze memoria ostaşilor morţi pentru Patrie, pe câmpiile Bulgariei, şi avântului cărora se datoreşte mărirea patriei prin anexarea Cadrilaterului. Pentru acest măreţ scop, au fost invitaţi mai mulţi artişti să prezinte machete şi proiecte. Dintre operele prezentate, comisiunea instituită ad-hoc, pentru examinarea ofertelor, a ales proiectul arhitectului Cristu Sotiriu  din Bucureşti.
 
Monumentul are o înălţime de 10 metri. El se compune dintr-un bazament arhitectonic, pătrat jos şi octogonal sus, de 5 metri înălţime, peste care se ridică opt coloane corintiene. Aceste coloane susţin o cupolă terminată cu o sferă peste care se află un vultur ce-şi ia avântul, gata să se ridice în slavă. Partea de sus (coloanele şi cupola) a monumentului este inspirată din arhitectura templului lui Lysicrate din Atena. Partea de jos (bazamentul dreptunghiular) formează un mic mauzoleu  unde s-ar putea conserva relicve şi trofee din răsboi.
 
În mauzoleu se pătrunde printr-o uşe de stejar, ce este o operă desăvâşită de artă aplicată. De-asupra uşei se află un fronton ornamental, cu motive răsboinice: armure antice. Acest fronton serveşte ca bază unei statui a unui dorobanţ ce stă gata de atac. În întregime monumentul se prezintă graţios, svelt, cu linii delicate care încântă ochiul. Coprinde în înfăţişare o adevărată poezie, multă poezie. Da: poezie în arhitectură, căci după cum foarte judicios spune John Ruskin, ştiinţa arhitectului, considerată în toată adâncimea ei, în maxima ei extensiune, e una din cele mai nobile creaţiuni ale geniului uman.
 
Monumentul ieşit din concepţiunea arhitectului D.Cristu Sotiriu nu e numai o strictă şi limitată observare a regulelor proporţiilor, ci e şi o bogată exprimare a unor sentimente. În această concepţiune simţim ceva mai mult decât recea ştiinţă a riglei şi compasului. N-a lucrat numai ochiul ci şi mintea artistului. Monumentul a cărei lucrare este pe sfârşite, este lucrat în piatră artificială ce imită granitul şi este ridicat în piaţeta din faţa palatului Regal, având o frumoasă perspectivă din toate direcţiunile“.

 
Monumentul va fi distrus peste şase luni, în octombrie 1916, de trupele de ocupaţie bulgare; tot atunci a fost doborâtă la pământ şi statuia poetului Ovidiu. La 25 septembrie 1932, pe fundaţia fostului monument a fost inaugurat bustul lui Ioan N. Roman, operă a sculptorului I.C. Dimitriu-Bârlad (înlocuit, la rândul lui, în 1957 cu cel al lui Vasile Pârvan) (Mihai Petru Georgescu, Avântul ţării: Constanţa şi Bucureşti, monumente ale campaniei din 1913. Material preluat din articolul semnat în volumul Bucureşti - Materiale de Istorie şi Muzeografie, vol. XVI, pag.: 263 - 269, editat de Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti; 2012, Datina, nr. 1, anul l, 2014, februarie).


 
Informaţiile şi fotografia le avem de la dl. Mihai Petru Georgescu, care a semnat mai multe articole dedicate monumentului „Avântul ţării”, inclusiv în revista Datina, nr. 1, anul l, 2014, februarie.

Un monument închinat marinarilor-eroi, visul neîmplinit al multor generaţii de constănţeni

Un monument închinat marinarilor-eroi al căror mormânt este marea a fost proiectat prima dată în noiembrie 1938, după mai multe insistenţe din partea unor organizaţii publice, în special Liga Navală.

„Cu înalta aprobare a MS Regelui şi cu binecuvântarea pastorală a Sanctităţii sale Patriarhul României dr. Miron Cristea am luat iniţiativa ridicării unui monument pentru eroii marinari morţi în războiul de întregire a neamului. Opera va trebui să reprezinte mândria ţării şi în special a teritoriului ei limitrof cu marea, adică a ţinutului Dobrogea. În acest scop am învederat ca monumentul să fie ridicat pe bulevard în locul monumentului Dobrogei.” Ordinul nr. 6871din 15 noiembrie 1938 era semnat de ministrul Aerului şi Marinei, general adjutant P. Teodorescu.

 
În ziua de 20 octombrie 1939, primarul Constanţei, M. Sc. Vulcan, transmitea inginerului N. Nedelcu, şeful Serviciului Tehnic Local, să dea în primire amiralului Schmidt terenul fixat pentru Monumentul Eroilor Marinari. Conform Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 2503/1939,  monumentul ar fi trebuit să fie ridicat la Constanţa pe locul ce fusese destinat pentru înălţarea Monumentului Dobrogei.
 
Iniţiativa este îmbrăţişată cu entuziasm de marinari, de ziarişti, de oficiali. „Dobrogea Jună”, consecventă sloganului „Dobrogea dobrogenilor”, începe campania de susţinere a listei de subscripţie.
 
„Asociaţia Cultul eroilor” donează 3 milioane lei, o importantă sumă la vremea respectivă, şi îi încredinţează sculptorului cpt. Gheorghiu Zoanel realizarea monumentului, în speranţa că în august 1940, la cea de-a 45-a aniversare a Serviciului Maritim Român, lucrarea monumentală va fi inaugurată. Începe războiul şi proiectul este amânat sine die. De menţionat că s-a oferit să realizeze gratuit acest monument, cu condiţia procurării materialelor, artistul plastic Aurel Bordenache, pictor şi sculptor, autor al decoraţiunii sculpturale a Monumentului Eroilor de la Mărăşeşti, artist care, în memoria tatălui său, fost elev al Școlii Militare de Artilerie, Genii şi Marină, s-a simţit dator şi onorat să ctitorească opera monumentală. Comitetul Monumentului Marinarilor, constituit ad-hoc, „îndemna tot românul să răspundă apelului lansat cu aceeaşi dragoste cu care în trecut s-a apelat pentru nava-şcoală Mircea” (Moşneagu, Marian, Monumentul Marinarilor Români, în „Yacht Magazin”, februarie 2002, pp. 15, 66).
 
(Va urma)

Ti-a placut articolul?

Comentarii