Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
01:07 10 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Rustic, probabil unul dintre cele mai bune restaurante tradiţionale din Constanţa (galerie foto)

ro

03 Nov, 2016 00:00 3297 Marime text
Am revenit după doi ani la restaurantul Rustic, de pe bulevardul Tomis nr. 301, colţ cu Badea Cârţan. L-am găsit renovat, fără moloz, cum era acum doi ani.

Citeşte şi

Restaurantul Rustic, un tribut adus tradiţiei culinare româneşti (galerie foto)
 
Este nevoie de un restaurant autentic tradiţional în Constanţa, cu decoruri inspirate de gospodăriile ţărăneşti, un restaurant-muzeu care să readucă în inimile oamenilor spiritul românesc, cadrul familial oportun degustărilor mâncărurilor făcute după reţete demult uitate, asociate cu vinurile româneşti. Restaurantul Rustic are la dispoziţie un spaţiu destul de mare, atât jos, cât şi la etaj, într-o clădire bine renovată şi amenajată. Sunt destul de mulţi clienţi, atmosfera e degajată, chiar veselă şi gălăgioasă uneori. Cântă o formaţie live seara şi se fac hore mari în centrul localului, acolo unde este ringul de dans.
 
La Rustic vin oameni care nu se grăbesc, cu familie sau cu prieteni, dispuşi să petreacă timp aici mai mult decât o fac clienţii restaurantelor din centru. Mâncarea este românească tradiţională, evident. Puteţi opta pentru specialitatea casei (18 – 34 de lei), ciorbe (7 – 15 lei), gustări reci (3 – 20 de lei), gustări calde (6 – 15 lei), minuturi (6 – 16 lei), preparate din carne de pasăre (6 – 25 de lei), preparate din carne de porc (19 – 26 de lei), preparate din carne de vită (30 – 60 de lei), preparate din carne de miel (35 de lei), mâncăruri gătite (15 – 25 de lei), preparate la grătar (15 – 55 de lei), fructe de mare (22 – 55 de lei), peşte (8 – 80 de lei), paste (15 – 25 de lei), pizza (21 – 23 de lei), salate (6 – 25 de lei). Pe un desert poţi da între 8 şi 17 lei, un suc costă 6 lei, iar o cafea are preţul de 5 lei. Preţurile nu s-au schimbat foarte mult faţă de acum doi ani, unele chiar au rămas la fel.
 
Mi-am comandat ciolan de porc cu varză (21 de lei), mâncare care a venit foarte repede şi a fost foarte, foarte bună. Serviciul a fost foarte bun, ca la carte, cu ospătari amabili şi prietenoşi ce erau la dispoziţia ta pentru orice moft ai fi avut. În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, nu am văzut afişat planul de evacuare în caz de incendiu. M-au întrebat dacă achit cash sau cu cardul şi mi-au dat, odată cu nota, şi bonul fiscal. În acest local, legea este aplicată şi nu se fumează în interior.

Ce spune Registrul Comerţului

Restaurantul Rustic funcţionează pe societatea Davi Ex-Com Company SRL, înfiinţată în anul 1994, cu sediul social în municipiul Constanţa, ce se ocupă de „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“. Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului la 2 noiembrie 2016, asociat unic şi administrator în firmă este Dumitru Marin.
 
Marin mai apare în Alpha Sound Production SRL, Gama Stil Euro Company SRL (radiată), Night Club Hollyday 2003 SRL (radiată), Sera Beach Holiday SRL şi în Silver Trading SRL.
 
Informaţii utile: 
 
Facebook: https://www.facebook.com/rustic.constanta?fref=ts
Site: http://www.complexrustic.ro/ro/restaurant/
Telefon: 0241.545150
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da.

Ti-a placut articolul?

Comentarii