Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:04 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patronul, fost director adjunct al DJST Constanţa La Zebrano mănânci bine, dar fără senzaţii gustative ieşite din comun (galerie foto)

ro

04 Aug, 2015 00:00 14771 Marime text
La doi paşi de centrul Pieţei Ovidiu, pe bulevardul Tomis nr. 12, restaurantul Zebrano te atrage prin farmecul pe care îl emană încă de la intrare. Dintre zecile de terase din jur, este printre cele mai „arătoase“, având şi un nume interesant.
 
Terasa localului era plină, aşa că am stat înăuntru. Era seară, bătea vântul, iar ospătarii aduceau pături clienţilor. Decorul e plăcut, interesant, plin de optimism. Cele două plasme mari sunt setate pe posturi diferite, iar la ambianţă contribuie şi muzica de fundal, modernă, plăcută, însă cu volum cam prea ridicat. Un client a cerut chiar să fie coborât nivelul sunetului, spunând că muzica l-a „surzit“.
 
Ospătarii sunt tineri şi rapizi. Numai că nu ne-au luat în seamă până când nu am cerut un meniu. Se gândeau că nu suntem clienţi (pentru că, de obicei, clienţii stau afară) sau pur şi simplu nu aveau timp să se ocupe de noi, având în vedere că terasa era plină, aşa cum am precizat.
 
În meniu găsim o varietate de preparate tradiţionale româneşti şi internaţionale: platou românesc cu pastramă de oaie, pulpă de pui dezosată, pomana porcului, muşchi de porc, mămăligă şi murături (35 de lei), platou mediteranean cu midii, caracatiţă, file de somon (46 de lei), platou internaţional (36 de lei). O salată are preţuri cuprinse între 23 şi 29 de lei, o ciorbă costă între 8 şi 9 lei, o pizza, 23 - 35 de lei, iar garnitura costă între 5 şi 10 lei. Pentru o cafea sau un suc, vei plăti 6 lei, o bere are preţuri începând de la 7 lei, iar pe un desert poţi da între 13 şi 20 de lei.
 
Deşi mâncarea este gustoasă la Zebrano, nu vă aşteptaţi ca papilele voastre gustative să experimenteze senzaţii deosebite. Eu mi-am comandat frigărui asortate cu cartofi prăjiţi. Nimic de comentat. Clasic. Foarte gustoase. Bine făcute! Misiunea restaurantului, după părerea mea, este să te hrănească, nu să te impresioneze. Clientela este împărţită între pensionari, studenţi şi nostalgici. Atmosfera este liniştită, iar grupurile sanitare sunt curate.

Ce spune Registrul Comerţului

Restaurantul Zebrano funcţionează pe societatea Zebrano Events SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, înfiinţată în acest an, ce are ca activitate principală „restaurante“. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 3 august 2015, asociaţi şi administratori în firmă sunt Felix Cristian Burcin, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33,334%, şi Dorin Nicolae Doiciu, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 66,666%.

Felix Cristian Burcin a fost director coordonator adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa şi fost reprezentant al Administraţiei Fondului pentru Mediu în teritoriu. Potrivit unui anunţ public, societatea Zebrano Events SRL, în care Felix Cristian Burcin deţine şapte părţi sociale, a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa autorizaţie de mediu pentru un restaurant, amplasat în Constanţa, pe strada Sulmona nr. 9. „Am închiriat, prin SC Zebrano Events SRL, un spaţiu, pe data de 1 martie. Au fost făcute unele renovări, de aceea am solicitat autorizaţie de mediu. Restaurantul se va numi Zebrano şi va avea specific internaţional“, a declarat Felix Cristian Burcin. Acesta ne-a mai spus că, din anul 2011, nu mai deţine nicio funcţie publică.
 
Din Registrul Comerţului mai aflăm că Felix Cristian Burcin a mai fost asociat în societăţile Marybur Holding SRL şi Bell Shipping Co SRL, ambele radiate. La rândul său, Dorin Nicolae Doiciu este asociat în Deo Dez D & G SRL, dar şi în D.D.N.-Video Impex SRL, în prezent radiată.

Informaţii utile

Facebook: www.facebook.com/pages/Zebrano-Restaurant-Bar
Număr telefon: 0727.709.912
Locuri de parcare: Da
Wi-Fi: Da.
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii