Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patronul este fostul consilier local Tiberiu Nemet Terasa Morris, o oază de muzică bună şi mâncare ieftină în mijlocul agitaţiei (galerie foto)

ro

26 Jul, 2016 00:00 6469 Marime text


Se spune că timpul pierdut cu plăcere nu este timp irosit, iar cu acest gând în minte am decis să iau prânzul, împreună cu fratele meu, la terasa Morris. Am auzit că mâncarea este delicioasă, iar muzica foarte bună. Aflată lângă Pasarela Perla din Satul de Vacanţă, terasa Morris este un local destul de micuţ şi intim. Este chiar în mijlocul agitaţiei, însă nu se simte aglomeraţia atunci când eşti în interior.
 
Meniul este scurt şi la obiect la terasa Morris, fără a avea ceva deosebit faţă de alte restaurante. Poţi servi mic-dejun (6 - 17 lei), sandwich-uri (10 - 12 lei), paste (20 - 25 lei), ciorbe (7 - 9 lei), pizza (34 - 45 lei), salate (18 - 20 lei), preparate din carne de pui (11 - 18 lei), preparate la grătar (2,5 - 60 lei), preparate din peşte (15 - 45 lei) sau preparate din carne de porc (12 - 23 lei). Un desert are preţul cuprins între 3,5 şi 12 lei, iar o cafea sau un suc costă 6 lei.
 
Mi-am luat şniţel de pui (13 lei) cu cartofi ţărăneşti (8 lei) şi salată de varză (5 lei). Fratele meu a luat pollo parmeggiano (15 lei). Mâncarea a venit destul de greu, însă s-a cunoscut că este făcută proaspătă, atunci, pe loc. Foarte gustoşi cartofii ţărăneşti, printre cei mai gustoşi pe care i-am mâncat până acum. În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, nu am văzut afişat planul de evacuare în caz de incendiu. M-au întrebat dacă achit cash sau cu cardul şi mi-au dat, odată cu nota, şi bonul fiscal. În acest local, legea este aplicată şi se fumează pe terasă.

Ce spune Registrul Comerţului

Terasa Morris funcţionează pe societatea Vila Bolero Mamaia SRL, înfiinţată în anul 2008, cu sediul în localitatea Mamaia, judeţul Constanţa, ce are ca principală activitate „facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată“.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 25 iulie, asociaţi în firmă sunt Emilia Arghir, care deţine şi calitatea de administrator, şi Tiberiu Nemet. Emilia Arghir mai figurează în Arghir Emilia PFA, iar Tiberiu Nemet mai apare în Casa de Comert Tatarstan Constanta SRL (lichidare), Interfax Media SRL (radiată), Izidan Center SRL, Replica Press SRL (radiată) şi în Replica SRL (radiată).
 
Tiberiu Nemet a fost consilier local municipal şi patronul a două publicaţii constănţene
 
Informaţii utile: 
Facebook: www.facebook.com/Monyca26/
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii