Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:52 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cohiba Cafe, unde crema de zahăr ars este servită sub formă de băutură

ro

02 Jan, 2014 17:01 4316 Marime text
Cohiba Cafe este un bar micuț situat pe intersecția străzii Decebal cu bulevardul Mircea cel Bătrân. Cafeneaua se poziționează chiar în fața clubului Coyote Ugly.
După modul în care este structurată cafeneaua ne dăm seama ușor că aceasta este amenajată într-o cameră a unei locuințe.

Cu toate că este mică, de cele mai multe ori este destul de multă lume aici.
Designul este elegant, dar obișnuit. Nu vine cu nimic nou nici tapetul, nici culorile în care este vopsit barul. Poate doar ideea de a pune reviste de modă pentru bărbați și femei pe fiecare pervaz al geamurilor.

Dacă decorațiunile nu sunt speciale, atunci băuturile sunt, cu siguranță. Una dintre  „specialitățile casei” este Cream Cohiba, adică crema de zahăr ars într-un pahar, care nu costă  mult (12 lei) și este delicioasă. În meniu există chiar o categorie separată pentru specialitățile Cohiba, iar acestea sunt între 9 și 12 lei. Iar în general cafeaua costă de la 5 la 10 lei.
Alt desert/băutură este ciocolata caldă pe care o puteți servi lichidă sau densă precum budinca și care este 10 lei.
Ai posibilitatea să îți creezi propriul smoothie la prețul de 13 lei. Apa este 5 lei, iar sucurile costă în jur de 6 lei.

Cei de la Cohiba Cafe au o promoție pentru cine își dă check-in pe Foursquare acolo. Au creat un „special check-in”, iar voi primiți o reducere de 10 % din totalul notei de plată.
Servirea a fost de nota 10 din toate punctele de vedere, deși i-a luat cam mult ospătarei să scoată bonul fiscal. Iar asta înseamnă că nu face asta prea des, aproape deloc.

Conform Registrului Comerțului, Cohiba Café funcționează pe societatea SC Migos Brothers SRL și este administrată de Mihaela Vrișcu și Mihai Mădălin Goșiu. Acesta din urmă este implicat și în societatea comercială SC Topmatch Bucharest SRL care în acest moment figurează cu sediul expirat.


Informații Utile:
Adresa: Strada Decebal nr. 24 parter
Facebook: https://www.facebook.com/cohibacafe.ro
Foursquare: https://foursquare.com/v/cohiba-cafe/4c9905407b9d3704a531e385
Wi-fi: da Parola: cohiba#2005
Contact: 0341 428 229
Modalități de plată: Visa/Mastercard/Cash
Program: Luni – Duminică 08.00 – 24.00
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii