Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amfiteatru Cafe, pentru că tinerii ştiu de ce (galerie foto)

ro

31 Mar, 2016 00:00 8269 Marime text


Cu toate că este ascuns de ochii trecătorilor de copacii din jur, Amfiteatru Cafe poate fi reperat uşor, pe bulevardul Tomis numărul 334A, la parterul blocului ST8. Cei din cartier pot chiar să spună că stau „la Amfiteatru“, fiind una dintre acele zone care au luat numele restaurantelor consacrate din vremuri pe care puţini şi le mai amintesc, aşa cum este, de exemplu, şi Trocadero.
 
Decorurile sunt destul de comune, nu au nimic special faţă de ale altor restaurante. Este un local destul de mare şi se pare că publicul-ţintă nu este format doar din tineri,  ci am văzut şi familii care au venit să mănânce aici. 


 
În meniu găsim mic dejun (6 - 15 lei), minuturi (5 - 12 lei), meniuri (8 - 16 lei), salate (11 - 15 lei), paste (13 - 15 lei) şi pizza (13 - 20 de lei). Un desert costă între 3 şi 8 lei, un suc are preţul de 4,5 lei, iar o cafea costă 5 lei. Sunt preţuri mici şi foarte mici faţă de celelalte restaurante din Constanţa. Mi-am comandat o pizza capriciosa (20 de lei) şi o porţie de clătite cu ciocolată (6 lei). Serviciul a fost cel aşteptat de la un restaurant cu preţuri atât de mici: ne-au ţinut aproape un ceas pentru o mâncare obişnuită, şi asta nu pentru că am fi comandat noi ceva ieşit din comun, care necesită pregătire îndelungată în bucătărie. În plus, la un moment dat, ospătăriţa nu prea era de găsit şi am mai aşteptat şi după notă destul de mult timp. Însă pizza a fost bună, iar porţia de clătite, foarte bună!
 
Am văzut totuşi destui clienţi, probabil atraşi şi de preţurile rezonabile. Am văzut afişat planul de evacuare în caz de incendiu. Nu m-au întrebat dacă plătesc sau nu cu cardul şi mi-au dat, odată cu nota, şi bonul fiscal. În acest local, legea este aplicată şi nu se fumează, iar dacă ai acest viciu, trebuie să ieşi afară pentru a trage din ţigară. Aşadar, Amfiteatru Cafe este un restaurant unde poţi mânca fără pretenţii dacă locuieşti sau dacă treci, înfometat, prin zonă.
 
Ce spune Registrul Comerţului
 
Amfiteatru Cafe funcţionează pe societatea Daytona Internaţional SRL, înfiinţată în anul 2005, cu sediul social în localitatea Neptun, municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, ce se ocupă de „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun“. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului la 30 martie 2016, asociat unic în firmă este Cătălin Mihail Caracostea, iar ca administrator figurează Mirela Caracostea.
 
Cătălin Mihail Caracostea mai apare ca asociat în Daytona Beach SRL şi Vlahos SRL (radiată). Mirela Caracostea figurează ca asociat în Arena Caliente SRL.
 
Potrivit vrajitorul.eu, Daytona Internaţional SRL a înregistrat la finele anului 2014 o cifră de afaceri de 888.051 de lei, un profit de 4.013 lei şi 15 salariaţi. La sfârşitul anului 2013, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 544.241 de lei, o pierdere netă de 78.018 lei şi 12 salariaţi.
 
Informaţii utile
 
Facebook: www.facebook.com/Amfiteatru-Cafe
Telefon: 0723 296 691
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii