Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Unul dintre cei mai renumiţi dirijori și compozitori ai lumii a venit pe lume într-o zi de 28 iunie

ro

28 Jun, 2016 07:45 2546 Marime text


Cunoscutul dirijor şi compozitor român Sergiu Celibidache s-a născut pe 28 iunie 1912. În decursul vieţii, a reuşit să se remarce ca un dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum şi al impresioniştilor francezi.
 
Originar din Roman, Sergiu Celibidache a studiat matematica, filozofia şi muzica în Iaşi, şi, după despărţirea de familia sa, şi-a continuat studiile la Bucureşti, la Paris, apoi la Berlin. A condus Orchestra Filarmonică din Berlin şi Orchestra Radio din Stuttgard. Pentru o vreme, a condus Orchestra Naţională din Paris şi Orchestra Simfonică Radio din Stockholm. Ulterior, sub conducerea sa, Filarmonica din Munchen devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
 
Un fapt mai puţin cunoscut este faptul că înregistrările pe discuri cu concertele conduse de Sergiu Celibidache sunt foarte rare, dirijorul spunea că înregistrările împiedicau implicarea ascultătorului în muzică și nu puteau oferi decât o reprezentare deformată a realității.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii