Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:14 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiaţi că...? Nadia Comăneci, „Zeiţa de Montreal”, îşi sărbătoreşte ziua de naştere astăzi

ro

12 Nov, 2015 00:00 981 Marime text


Cea mai cunoscută gimnastă a tuturor timpurilor, Nadia Comăneci, îşi sărbătoreşte ziua de naştere astăzi. „Zeiţa de Montreal”, cum a fost supranumită, împlineşte 54 de ani.
 
Nadia Comăneci s-a născut la data de 12 noiembrie 1961, în orașul Onești, în județul Bacău. A fost botezată după „Nadejda” („speranță”), personajul unui film pe care Ștefania Comăneci, însărcinată cu ea, îl urmărea la cinematograf.
 
Multiplă campioană mondială şi europeană, Nadia Comăneci este una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii şi primul sportiv român inclus în memorialul Internaţional Gymnastics Hall of Fame. Are în palmares cinci medalii olimpice de aur şi este cunoscută în întreaga lume ca fiind prima gimnastă care a obţinut nota zece la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal. „O stea se naşte”, titrau, atunci, americanii.
 
A început gimnastica la șase ani, cu antrenorii Martha și Bela Karoly, care ulterior au emigrat în Statele Unite. A concurat pentru prima dată la nivel național în România, în 1970, ca membră a echipei orașului său.

În anul 1984, Nicolae Ceauşescu i-a interzis să părăsească ţara şi a obligat-o să muncească la Federaţia Română de Gimnastică. În noiembrie 1989, Nadia a fugit în Statele Unite, unde locuieşte şi acum, în Norman, Oklahoma.

În decembrie 2003, a publicat cartea „Scrisori către o tânără gimnastă”, care cuprinde minieseuri ce surprind momente importante din cariera sa.
 
Sursa foto: www.fanatik.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii