Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:53 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Martin Luther, un om care şi-a depăşit epoca...

ro

18 Feb, 2016 00:00 3742 Marime text


Martin Luther, ale cărui reforme au dus la înfiinţarea Bisericii Evanghelice-Luterane, a murit la data de 18 februarie 1546, fiind înmormântat trei zile mai târziu în Wittenberg.
 
Tatăl său, muncitor într-o mină de cupru, a încercat să-i asigure lui Martin Luther o bună instruire. Astfel, în 1501, acesta a început studiile la Universitatea din Erfurt. Aici a citit pentru prima oară Biblia: „Această carte m-a încântat nespus şi nădăjduiam să fiu atât de norocos încât să am într-o bună zi o asemenea carte”, avea să spună Martin Luther, mai târziu.
 
A frecventat cursurile Universităţii din Wittenberg, unde şi-a luat doctoratul în Teologie. În toamna anului 1517, a scris cele 95 de teze celebre în care acuza Biserica de abuz financiar, doctrinar şi religios. Deoarece dorea să încurajeze o reformă, nu o revoltă, Luther a trimis copii ale tezelor sale arhiepiscopului Albert de Mainz şi unor erudiţi. Papa Leon al X-lea l-a ameninţat pe Luther cu excomunicarea dacă nu retrage cele scrise. Drept răspuns, Luther a ars în public bula papală prin care era informat cu privire la excomunicare. Mai mult de atât, a continuat să publice alte lucrări care încurajau o reformă a Bisericii, chiar şi fără consimţământul papei, care îl excomunică pe Luther.
 
Se spune că de-a lungul activităţii sale, ar fi scris câte un tratat la două săptămâni.
 
Sursa foto: Wikipedia.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii