Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:04 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiaţi că...? Maria Antoaneta, un simbol al exceselor monarhiei şi ultima regină a Franţei...

ro

16 Oct, 2015 00:00 1534 Marime text
Maria Antoaneta, un simbol al exceselor monarhiei şi ultima regină a Franţei, a fost soţia lui Ludovic al XVI-lea, timp de 20 de ani. Deoarece regele a fost acuzat de trădare şi executat, a avut aceeaşi sentinţă.

La data de 16 octombrie 1793, la doar 37 de ani, Maria Antoaneta a fost decapitată, la distanţă de nouă luni de soţul său, la ordinul tribunalului revoluţionar. Se spune că, înainte de execuţie, preotul care era prezent i-a spus să aibă curaj, iar Maria Antoaneta i-a răspuns: "Curaj? Momentul în care toate grijile mele se vor încheia nu este momentul în care curajul îmi va lipsi".

Subiectul mai multor zvonuri care mai de care mai ciudate...

Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena, cunoscută în istorie sub numele de Maria Antoaneta, a devenit soţia nepotului lui Ludovic al XV-lea, viitorul rege Ludovic al XVI-lea, unind casele regale Bourbon şi Habsburg, căsătoria fiind aranjată de mama ei. Tânăra Maria Antoaneta se căsătorea la doar 15 ani, la Palatul Versailles.

Privată de libertatea de care se bucurase în Viena, Maria Antoaneta nu s-a simţit confortabil în postura regală şi ignora acţiunile desfăşurate de nobili la nivel de conducere. Organiza diverse activităţi artistice într-un mic palat de lângă Versailles, iar viaţa ei s-a aflat sub semnul strălucirii, invidiei şi intrigilor, de-a lungul anilor, devenind cea mai neînţeleasă regină a Franţei.

Când soţul său a urmat la tron, a devenit regină, în 1774. Patru ani mai târziu, s-a născut primul lor copil, o fiică. Au urmat încă doi băieţi şi o fată. Zvonurile despre infidelităţile conjugale au căpătat amploare. Cu timpul, a devenit un simbol al urii populare din varii motive: implicarea în afacerile de stat şi în scandalul "Afacerea colierului", în care era vorba despre achiziţia frauduloasă a unor bijuterii.

Sursa foto: adevarul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii