Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:38 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Se împlinesc opt ani de la moartea lui Luciano Pavarotti

ro

06 Sep, 2015 00:00 3437 Marime text
Astăzi, se împlinesc opt ani de la moartea lui Luciano Pavarotti, care a murit la vârsta de 71 de ani, după o luptă cu cancerul la pancreas.
 
Ceremonia religioasă a durat mai mult de o oră, în timpul ei fiind transmis şi un mesaj al Vaticanului. „După trista veste a morţii lui Luciano Pavarotti, Papa transmite condoleanţe pentru plecarea unui mare artist care, prin talentul său extraordinar, a onorat menirea divină a muzicii”, se menţiona în mesaj. De asemenea, la ceremonie, premierul italian Romano Prodi a rostit un discurs în care adus un omagiu „geniului şi generozităţii” lui Pavarotti.
 
Singurul cântăreţ de operă care a vândut peste 100 de milioane de înregistrări, Luciano Pavarotti, a susţinut ultimul său concert în 2006, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, când a interpretat aria „Nessun dorma”. Din cauza sănătăţii precare, pentru prima dată în cariera sa, dar şi ultima, prestaţia lui Luciano Pavarotti nu a fost live.
 
Unicul fiu al unui brutar pasionat de canto, Pavarotti a studiat muzica clasică, deşi îşi dorea să devină profesor de educaţie fizică. Însă, datorită lecţiilor cu tenorul Arrigo Pola, a câştigat primul premiu din cariera sa, moment ce a reprezentat un punct de răscruce în viaţa profesională. Alege să se îndrepte spre muzica clasică.
 
Anul 1961 este legat de debutul său pe scena sălii de operă din Reggio Emilia, cu aria lui Rudolfo din opera „Boema” de Puccini. Eforturile sale de a deveni mai bun erau remarcate cu fiecare spectacol susţinut. Cele mai cunoscute concerte ale lui Pavarotti sunt cele alături de Placido Domingo şi Jose Carreras.
 
Sursa foto: oddpavarottiblog.wordpress.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii