Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pictorul Constantin Daniel Rosenthal, un luptător al cauzei naţionale...

ro

23 Apr, 2015 11:44 2183 Marime text
Pictorul şi revoluţionarul român de etnie evreiască Constantin Daniel Rosenthal s-a stins din viaţă pe 23 aprilie 1851, la Budapesta.
 
Potrivit Wikipedia, a absolvit Academia de Belle-Arte din Viena şi, între anii 1845 şi 1848, a studiat şi pictat la Paris şi la Londra. Prieten cu Ion Negulici şi C.A. Rosetti, în 1848, pictorul revine la Bucureşti şi participă la revoluţia română din acelaşi an, remarcându-se ca un brav luptător pentru cauza naţională.
 
Opera lui Rosenthal s-a remarcat datorită importanţei acordate cromaticii şi detaliilor. Printre cele mai importante creaţii, se numără tabloul „România Revoluţionară”, un simbol al avântului revoluţionar şi al patriotismului. Rosenthal a avut-o ca model pe Maria Rosetti. Lucrările care au avut drept temă Revoluţia Română de la 1848 au fost cele care l-au consacrat pe Rosenthal.
 
Sursa foto: Wikipedia 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii