Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:07 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea întreagă sărbătoreşte Ziua Mondială a Salutului!

ro

21 Nov, 2016 00:00 2920 Marime text
Ziua Mondială a Salutului este un îndemn la comunicare şi un instrument pentru menţinerea păcii în lume.
 
La data de 21 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua Mondială a Salutului, în engleză World Hello Day. Această zi a fost iniţiată de americanii Brian şi Michael McCormack, în anul 1973, ca formă de protest la conflictul izbucnit între Israel şi Egipt în acelaşi an.
 
Salutul este prima manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva, iar obiectivul acestei zile este ca fiecare dintre noi să salutăm cel puţin zece persoane. În România, forma de salut diferă în funcție de zonele geografice. De exemplu, unii ardeleni spun „servus”, iar în Cluj, Sibiu, Banat se folosește „ciau” sau „ceau”. Adolescenții folosesc numeroase formule de salut, precum „Salve!”, „Salut!”, „Noroc!”, „Hai, te-am pupat!”, sau mai recentele „Sal” sau „Hello”. Pe alte meleaguri, întâlnim salutul astfel: „Ni hao” (chineză), „Ciao” (italiană), „Ahoj” (cehă), „Hallo” (germană), „Olá” (portugheză).
 
De-a lungul timpului, formulele de salut s-au diversificat, iar în culturile de pe mapamond au diferite semnificaţii. În Botswana, de exemplu, oamenii îşi ating palmele uşor, dar nu le strâng, în schimb, francezii, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji, la sosire, dar şi la plecare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii