Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:19 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Cel mai important poet simbolist român s-a născut pe 4 septembrie

ro

04 Sep, 2015 00:00 2740 Marime text
 
La data de 4 septembrie 1881 (stil vechi), se năştea George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, dar şi unul dintre cei mai influenţi poeţi din poezia română modernă.
 
Numele său real este George Andone Vasiliu, pseudonimul Bacovia putând avea legătură cu oraşul lui natal, Bacău. La doar şase ani, începe să studieze limba germană. Era bun la desen, caligrafie, muzică şi gimnastică. Bacovia a dirijat orchestra liceului din care făcea parte şi s-a dedicat scrierii poeziilor. Poemul "Plumb", unul dintre cele mai importante volume ale sale, a fost inspirat de o vizită la un cavou din cimitirul din Bacău.
 
S-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar, din cauza unui examen pe care nu l-a luat, i se anulează anul precedent de studii. Decide să se retragă din facultate. Ulterior, îşi ia licenţa în Drept, dar la facultatea din Iaşi. Deşi era licenţiat în Drept, Bacovia a predat desen şi caligrafie. A mai fost bibliotecar, copist şi şef de birou clasa a III-a la Ministerul Muncii.
 
În timpul vieţii, a fost distins cu numeroase premii pentru calităţile sale literare, dintre care amintim premiul pentru volumul "Plumb" din partea Ministerului Artelor şi premiul pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Români.
 
Din cauza stărilor depresive, Bacovia a fost internat de două ori la sanatoriul de boli nervoase din Bucureşti. Ultima parte a vieţii o petrece ca pensionar, la Bucureşti.
 
A murit în anul 1957 şi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Pe mormântul lui se poate citi: "Ascultă cum din adâncuri / Pământul la dânsul ne chiamă".
 
De-a lungul anilor, poeziile lui Bacovia au fost puse pe muzică şi interpretate de numeroşi artişti, precum Nicu Alifantis şi Tudor Gheorghe.
 
Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii