Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au trecut șase ani de la dispariția fulgerătoare a unei cunoscute cântărețe din România

ro

12 Dec, 2017 00:00 1923 Marime text
Mălina Olinescu, o cunoscută solistă pop din România, s-a născut pe 29 ianuarie 1974, la București și s-a stins din viață pe 12 decembrie 2011, la București.
 
Provenea dintr-o famile de artiști, mama, Doina Spătaru, cântăreață consacrată și rudă cu solistul Dan Spătaru, iar tatăl, Boris Olinescu, un actor apreciat în anii 1960.
 
În 1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I, conform Wikipedia.org.
 
În anul 1996, a făcut parte dintr-o echipă de cântăreți talentați, numită „Școala Vedetelor”, într-un show de televiziune foarte apreciat și urmărit, împreună cu care solista a realizat și numeroase concerte în întreaga țară. Această perioadă a fost pentru cântăreță rampa de lansare în lumea muzicală și șansa ei de a câștiga un public din toate categoriile de vârstă.
 
În 1998, împreună cu Adrian Romcescu, a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham, în Anglia, cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte.
 
Mălina Olinescu a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 37 de ani. S-a sinucis, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii