Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:17 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Astăzi îl sărbătorim pe Friedrich Nietzsche. 172 de ani de la naşterea părintelui nihilismului

ro

15 Oct, 2016 00:00 776 Marime text
Friedrich Wilhelm Nietzsche, unul dintre cei mai importanţi filosofi ai secolului al al XIX-lea, s-a născute pe 15 octombrie 1844, la Rocken. El a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat.

S-a născut într-o familie protestantă, tatăl său fiind pastor. Încă din tinerețe, este confruntat cu problema credinței în Dumnezeu și înclină mai degrabă spre ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa filosofică. Studiază filosofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărții lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung ("Lumea ca voință și reprezentare"), va constitui premisa ideatică a vocației sale filosofice.
În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel și primește cetățenia elvețiană. Studiază filosofia antică greacă, în special pe reprezentanții perioadei presocratice, Heraclit și Empedocle. Din motive de sănătate, abandonează învățământul universitar și, începând din anul 1879, peregrinează între Veneția, Torino, Nisa și Engadin, în căutarea unei clime prielnice.

În 1882 o cunoaște pe Lou von Salomé, pe care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În același an, în timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra ("Așa grăit-a Zarathustra"), care va apărea în 1885.
În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârși operele Götzen-Dämmerung ("Amurgul idolilor") și Ecce Homo.
În ziua de 3 ianuarie 1889, în piața Carlo Alberto din Torino, asistând la biciurirea sălbatică și agonia unui cal în plină stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. Este îngrijit până la sfârșitul vieții, în 1900, de sora sa, Elisabeth Foerster Nietzsche.

Ti-a placut articolul?

Comentarii