Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi este Ziua internațională a toleranței

ro

16 Nov, 2017 00:00 2065 Marime text
Ziua internațională a toleranței este marcată anual, la 16 noiembrie, pentru a îndemna omenirea la înțelegere și respect reciproc, dialog și cooperare între culturi, civilizații și popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violență și ură, informează Agerpres.ro
 
A fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris. Atunci, statele membre UNESCO au adoptat ''Declarația principiilor toleranței'', enunțată în 1986, ce definește termenul de toleranță ca fiind respectul interuman, acceptarea și aprecierea diversității și bogăției culturale, a manierelor de exprimare, a calității noastre de ființe umane.
 
Într-o lume și un timp al mondializării, diversității și mobilității, toleranța, în familie, în comunitate sau între state, este mai necesară ca oricând. Acest fapt a fost recunoscut de liderii mondiali prin adoptarea Declarației Mileniului în anul 2000,care au plasat toleranța printre valorile fundamentale ce stau la baza relațiilor internaționale în secolul XXI.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii