Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Actorul Johnny Depp împlineşte 54 de ani

ro

09 Jun, 2017 00:00 2526 Marime text
Johnny Depp s-a născut pe 9 iunie 1963 în orașul Owensboro, Kentucky. A descoperit actoria când a făcut o vizită la Los Angeles (California) cu fosta sa soție, Lori Anne Allison, care i-a făcut cunoștință cu actorul Nicolas Cage, care la rândul său l-a prezentat impresarului său. Curând după aceea și-a făcut debutul în 1984 cu filmul A Nightmare on Elm Street. În 1987, devine faimos când îl înlocuiește pe Jeff Yagher în rolul polițistului sub acoperire Tommy Hanson din serialul de televiziune 21 Jump Street. În 1990, după numeroase filme pentru adolescenți, are loc începutul unei lungi relații de muncă, dar și de prietenie, cu regizorul Tim Burton, când a jucat rolul principal din Edward Scissorhands (Edward Mâini-de-foarfecă). După acest succes, Depp a reușit să-și creeze un stil propriu, primind tot mai multe roluri sumbre și foarte diferite, în stare să surprindă atât criticii cât și publicul, conform Wikipedia.org.
 
În 1997, Depp l-a jucat pe agentul FBI sub acoperire din filmul Donnie Brasco, alături de Al Pacino. În 1998, a apărut în Fear and Loathing in Las Vegas (Spaimă și scârbă în Las Vegas), iar apoi în 1999 în SF-ul horror The Astronaut"s Wife (Soția astronautului). În același an, a făcut din nou echipă cu Burton în Sleepy Hollow (Legenda călărețului fără cap), interpretându-l pe Ichabod Crane.
 
Johnny Depp a jucat multe roluri în cariera sa, inclusiv un personaj dintr-o carte, inspectorul Fred Abberline din From Hell (Din iad - Jack Spintecătorul) în 2001. În 2003 a jucat alături de Antonio Banderas și de Salma Hayek în Once Upon in Mexico (A fost odată în Mexic - Desperado 2), iar mai târziu în același an a început să joace rolul căpitanului Jack Sparrow din blockbusterul Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl (Pirații din Caraibe: Blestemul Perlei Negre), mai transmite Wikipedia.org.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii