Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voceaconstantei.ro Laparoscopia ginecologică sau chirurgia fără bisturiu

ro

06 Dec, 2015 09:42 1745 Marime text



Laparoscopia foloseşte un tub subţire, luminat, numit laparoscop, care este introdus în abdomen printr-o mică incizie la nivelul peretelui abdominal şi care este folosită pentru examinarea şi manipularea organelor abdominale sau genitale interne. Laparoscopia a atins „respectabila” vârstă de 100 de ani de la prima vizualizare a cavităţii peritoneale (folosindu-se un telescop rudimentar şi utilizând drept sursă de lumină un bec obişnuit). În 1901, G. Kelling a fost primul care a folosit un cistoscop pentru explorarea cavităţii peritoneale la animale de experienţă. Primele aplicaţii clinice la om au fost efectuate, însă, de Iacobeus, acesta realizând prima laparoscopie în 1910. Laparoscopia este folosită în prezent în dublu scop: atât pentru diagnostic cât şi pentru tratamentul multor afecţiuni ginecologice frecvente precum chisturile ovariene, aderentele, fibroamele, endometrioza, infecţiile trompelor uterine, sterilizarea feminine definitivă – ligatura tubară, patologia tubară în cadrul infertilităţii: trompe blocate, hidrosalpinx sau tratamentul sarcinii extrauterine. De asemenea, pot fi recoltate şi probe de ţesut pentru biopsie. Pregătirea pentru o asemenea procedură implica toate măsurile luate şi în cazurile de intervenţie chirurgicală clasică: internare în spital, set complet de analize preoperatorii, procedura se executa în blocul operator, condiţii de sterilitate adecvate, anestezie generală cu intubaţie oro-traheala (IOT), poziţionare specifică a pacientei pe masa de operaţie, instrumentar specific, terapie intensivă postoperator. În timpul intervenţiei se practică o incizie la nivelul peretelui abdominal, cu dimensiunile cuprinse între 1,5 – 2,5 cm.

Localizarea inciziei depinde de tipul de procedură. Laparoscopului ii poate fi ataşat un laser. Procedura durează în medie 30 – 90 de minute, dar poate dura mai mult dacă se descoperă o anumita afecţiune mai severă, care necesita si tratament mai complex.

Unul dintre cele mai moderne procedee chirurgicale

Laparoscopia câştigă teren şi adepţi pentru că înlătură dezavantajele intrevenţiei chirurgicale clasice aducând numeroase  beneficii pacientelor :

  • externarea la 24-48 de ore („one day surgery”) vs 7 zile (clasic)
  • reinserţie socială rapidă (2 săptămâni)
  • un rezultat estetic net superior
  • reducerea traumei – cu scăderea semnificativă a durerii postoperator
  • mobilizarea precoce postoperator: reduce riscul tromboflebitei
  • reluarea tranzitului digestiv 6-12 h postop
  • efort fizic timpuriu (2 săptămâni vs 3 luni)

Exista situaţii care pot contraindica în mod absolut sau relativ efectuarea laparoscopiei. Din contraindicaţiile absolute poate cea mai importantă ar fi lipsa de experienţă a operatorului, apoi operaţiile anterioare multiple efectuate, bolile cardiace şi pulmonare severe, ocluzia intestinală, instabilitatea hemodinamică/şocul, tumora pelvină voluminoasă. Contraindicaţii relative sunt (cu menţiunea ca unele centre au redus şi din aceasta listă): obezitatea, vârsta înaintată, pelviperitonita şi abcesul pelvin, boala inflamatorie pelvină sau pelviperitonita de cauză genitală. Complicaţiile în timpul şi după laparoscopie sunt posibile, deşi apar cu o incidenţă redusă. Se recomandă consultul medical dacă apar:  roseaţă şi edem (umflatură) pe o zonă mare în jurul inciziei ,sângerări sau alte secreţii la nivelul suturii, febră ,dureri abdominale severe, răguşeală ce durează mai mult de câteva zile, cu tendinţă la agravare. Laparoscopia reprezintă o tehnică modernă, minim invazivă, ce asigură, aşa cum am subliniat mai sus, numeroase beneficii pentru pacient şi chirurg, cu riscuri minime, ce şi-a câştigat şi continuă să îşi câştige un loc bine definit în chirurgia momentului şi a viitorului. Este o tehnică în evoluţie permanentă prin continuă diversificare a paletei de indicaţii şi putem afirma, fără a greşi că reprezintă un „gold standard” în chirurgia prezentului.

Sursa: Voceaconstantei.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii