Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

voceaconstantei.ro Alternativa la produsele din comerț. Remedii naturiste pentru stoparea căderii părului

ro

08 Oct, 2015 00:00 2057 Marime text


Potrivit Academiei Americane de Dermatologie, 90% din podoaba capilară creşte în orice moment, cu o durată de creştere de până la 6 ani, în timp ce restul creşte în timp de două, trei luni, după care are loc faza de regenerare în care este normal să pierzi între 50 şi 100 de fire pe zi. Însă, alte fire de păr încep să crească din acelaşi folicul de păr, procesul de creştere al părului fiind unul ciclic. Cu toate acestea, foarte multe persoane observă că pierderea părului are loc în mod excesiv.

Tratamentele naturiste împotriva căderii părului au constituit dintotdeauna o temă de interes, cele mai vechi însemnări venind încă din Egiptul antic, când femeile făceau diferite amestecuri din plante, miere şi chiar grăsimi animale pentru a preveni pierderea podoabei capilare. Căderea excesivă a părului este o problemă cu care se confruntă numeroase femei, indiferent de vârstă, iarcauzele sunt multiple, de la anumite afecţiuni ascunse, stres până la folosirea unor produse cosmetice nepotrivite, care agresează rădăcina firului de păr prin substanţele chimice conţinute.

Potrivit unei cercetări detaliate în publicaţia Dermatology,  20 din 23 de persoane care au aplicat astfel de sucuri naturale pe scalp de două ori pe zi au observat că părul a crescut în doar 6 săptămâni iar rezistenţa a crescut semnificativ. Experţii sunt de părere că efectele benefice ale acestor preparate simple sunt date de puterea extraordinară a flavonoidelor, care au acţiune antiinflamatoare şi favorizează circulaţia sanguină la nivelul scalpului, prevenind astfel subţierea şi ruperea firului de păr.

Ardeii iuţi nu sunt folosiţi doar în gastronomie, ci şi în industria beauty. Capsaicina este substanţa care dă iuţeală acestor ardei şi care, potrivit studiilor, ar stimula creşterea părului. Dacă nu puteți să mâncaţi mai mulţi ardei iuţi (dacă nu suferiţi de gastrită) puteţi prepara o loţiune din seminţe de ardei iute pisate şi amestecate cu ulei de măsline.

Salvia îndeseşte părul, iar rozmarinul şi aloe vera stimulează creşterea acestuia. Le puteţi folosi sub formă de infuzie, pe care să o aplicaţi prin masaj pe pielea scalpului, sau sub formă de ulei esenţial. La fel de eficient este şi ceaiul verde, preparat sub formă de infuzie.

Uleiul de măsline, de argan, de jojoba, de eucalipt sau cel de cocos sunt excelente pentru prevenirea căderii părului. Încălziţi o ceaşcă de ulei şi masaţi pielea scalpului cu ajutorul degetelor sau prin intermediul unei dischete demachiante. Acoperiţi apoi capul cu un prosop pentru o oră şi apoi spălaţi-vă pe cap ca de obicei. Uleiul de măsline dispune de numeroşi acizi graşi esenţiali care protejează şi hrănesc pielea scalpului, prevenind în acelaşi timp apariţia mătreţii, o altă cauză a căderii excesive a părului.

Uleiul de ricin este considerat a fi cel mai bun tratament naturist împotriva căderii părului, datorită compoziției bogate în acizi grași esențiali și antioxidanți. Uleiul se obține din semințele de ricin și este folosit de foarte mult timp în vindecarea diverselor afecțiuni ale organismului.

În fiecare toamnă este recomandat să-ți îngrijești podoaba capilară cu ulei de ricin, mai ales că în această perioadă a anului are loc cea mai accentuată cădere a firelor de par. Produsele pe bază de petrol ajută la întărirea rădăcinii firului de păr. Petrolul pentru uz cosmetic se găsește la plafar, dar poate fi periculos daca este prea puternic. De aceea, este bine să alegeți un șampon sau o mască pe bază de petrol. Acestea au în compoziție și alți agenți care ajută la regenerarea părului. Tratamentul cu petrol trebuie lăsat să acționeze două – trei ore.

Sucul de ceapa, aplicat pe scalp de două ori pe săptămână, timp de două luni, stimulează creșterea părului și circulația la nivelul scalpului. Sucul de ceapă întărește firele de păr și le oferă volum, dar este eficient și în prevenirea și stoparea albirii premature a părului.
Ceapa are proprietăți vindecătoare și conține o cantitate semnificativă de sulf, un nutrient esențial în menținerea sănătății părului. De asemenea, ceapa mai conține și alte minerale precum calciu, magneziu, potasiu, selenium, fosfor. Atunci când aplici pentru prima oara suc de ceapa pe scalp, cel mai indicat ar fi să îl testezi pe o suprafață mai mică pentru a te asigura că nu ești alergic la sucul de ceapă. Chiar dacă este natural, sucul de ceapa este puternic. Trebuie știut faptul că cucul de ceapa se folosește imediat ce este preparat. Același tratament, cu aceleași efecte se face și cu usturoi, respectând indicația legată de posibilitatea ca respectivul scalp pe care se face aplicația să nu fie prea sensibil.

Sursa: voceaconstantei.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii