De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
23:31 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Voceaconstantei.ro Adeno-amigdalita acută la copii

ro

20 Dec, 2015 00:00 816 Marime text


Amigdalele și țesutul adenoidian (vegetațiile adenoide, greșit denumite „polipi”)  fac parte din așa-numitul inel Waldeyer  situat la nivelul faringelui. Acesta este o “poartă de apărare” împotriva infecțiilor și joacă un rol important în dezvoltarea sistemului imun, sintetizând limfocitele B. Principalele probleme ale amigdalelor și țesutului adenoidian sunt infecția și hipertrofia (mărirea exagerata).
Majoritatea episoadelor de amigdalita acută sunt infecții virale auto-limitante, acest grup putând include și mononucleoza infecțioasă (cunoscută ca și “boala sărutului”). Infecțiile virale pot evolua cu febră mare și durere intensă în gât, mimând oarecum infecțiile bacteriene. Cu toate aceste semne alarmante, tratamentul antibiotic de primă intenție este de evitat, fiind necesar numai tratament simptomatic (antitermice, antiinflamatoare, dezinfectante orofaringiene, hidratare adecvată, regim alimentar ușor). Din păcate, la noi în țară există un abuz de antibiotice care a dus la creșterea rezistentei microorganismelor la antibiotice din ce în ce mai potente. Folosirea pe scară largă a antibioticelor cu spectru larg, curele scurte de antibiotic (1 – 3 zile), dozele inadecvate și accesul facil la antibioterapie ne-au creat tuturor (și medici și pacienți) un mare dezavantaj. Instalarea rezistenței bacteriilor la antibiotice va fi, în lipsa responsabilității noastre, mereu cu un pas înaintea cercetării științifice pentru producerea de noi medicamente. Nu este suficient ca un pacient nu a abuzat de antibiotic, el poate fi infectat cu un microb deja “tratat“ , deja rezistent. În perioada infecțiilor acute de căi respiratorii superioare (IACRS) , copilul trebuie scos, pe cât posibil, din colectivitate din cauza contagiozității acestor viroze. Trebuie, de asemenea, avuta o grija suplimentara si in perioada imediat următoare, de convalescență, în care organismul este mai sensibil, mai susceptibil de a contracta o altă infecție. Părinților care așteaptă ca, la un moment dat al vieții, copilul sa se „imunizeze” și să nu mai răcească niciodată, le dau o veste proastă: imunitatea după majoritatea virozelor respiratorii nu este pe toată viața însă, odată cu maturarea sistemului imun, simptomatologia este din ce în ce mai puțin răsunătoare , boala fiind, după cum am spus mai sus, auto-limitantă.
Principala bacterie (microb) care produce amigdalita acută este streptococul beta-hemolitic grup A (SBHGA) . Copiii cu infecții acute dovedite ca fiind cu SBHGA trebuie tratați cu antibiotic, antibioticul de elecție fiind penicilina, acest microorganism păstrându-și sensibilitatea față de penicilină. În cazul alergiei la penicilină, pot fi folosite antibiotice din alte clase (macrolide, cefalosporine) însă numai după prescripția medicului. În ultima vreme există și la noi în țară teste rapide de depistare a SBHGA pentru a putea institui tratamentul fără întârziere. Durata unui tratament corect în cazul infecțiilor cu SBHGA este de 10 zile, urmând ca la minimum 72 de ore de la terminarea curei de antibiotic să se repete examenul bacteriologic al secreției faringiene.
Material oferit de Cabinet ORL Otorinomed

Sursa: Voceaconstantei.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii