Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Moşmoanele au acţiuni astringente, diuretice şi revitalizante

ro

04 Mar, 2016 00:00 1024 Marime text
Originar din Persia, moşmonul este un arbust care a ajuns şi în Europa. Acesta aparţine familiei rozaceelor şi poate atinge înălţimea de cinci metri. Importante la acest arbust sunt fructele, de culoare brun-roşcată, de formă aproape sferică, dar în scop medicinal se mai recoltează frunzele şi seminţele. Fructele moşmonului sunt bogate în potasiu, săruri minerale zahăr, proteine, fenoli, flavonoide, tanini, acizi şi proteine. Această combinaţie face din fructul moşmonului un foarte bun diuretic, eficient în tratarea diferitelor afecţiuni ale stomacului.
 
Fructele se consumă ca atare, dar şi sub formă de pulberi şi infuzii. Preparatele au acţiune astringentă pronunţată, fiind în acelaşi timp diuretice şi revitalizante. Consumul regulat al moşmoanelor decojite ajută la tratarea pietrelor de la rinichi prin dizolvarea treptată a acestora. De asemenea, acestea sunt un remediu eficient şi pentru tratarea diareei, dizenteriei sau enteritei.
 
Consumul acestor fructe facilitează digestia, ajută la dizolvarea pietrelor la rinichi, la menţinerea sănătăţii ochilor, dar şi la combaterea dizenteriei. Moşmoanele sunt benefice şi în alte afecţiuni, precum Alzheimer, artrită, astm, infecţii ale vezicii urinare, bronşite, gingivite, bursite, gută, pietre la rinichi, urticarie, laringită, sindrom premenstrual, sciatică şi tendinită.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii