Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Cinci remedii naturiste care combat durerile de cap

ro

31 Dec, 2014 00:00 1800 Marime text
Ceaiurile, uleiurile aromatice şi compresele pot elimina durerile de cap provocate de oboseală, de stres şi de surmenaj. În acest sens, amintim de ceaiul de mentă, care are efect calmant, în special în cazul durerilor de cap cauzate de infecţia sinusurilor. Acelaşi efect îl are şi uleiul esenţial de mentă, cu care se masează fruntea. Un alt avantaj al mentei se referă la reducerea simptomelor care însoţesc migrenele, precum greaţa şi sensibilitatea la lumină.

Decoctul din scoarţă de salcie este unul dintre cele mai eficiente remedii împotriva durerilor puternice de cap. Scoarţa de salcie conţine salicină, o substanţă cu efect analgezic, care stă la baza aspirinei. Consumul unei căni cu decoct de salcie are ca efect ameliorarea durerii de cap (în cel mult o jumătate de oră).

Frunzele de dafin, de asemenea, sunt folosite ca remediu împotriva durerilor de cap, deoarece au un conţinut bogat în substanţe cu efect analgezic. Şi busuiocul este o plantă cunoscută pentru proprietatea sa de a reduce tensiunea de la nivelul capului şi de a înlătura senzaţia de greaţă care însoţeşte durerile puternice de cap. Valeriana se numără printre plantele care alină durerea de cap, combate stresul şi contribuie la calmarea sistemului nervos central. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii