Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Calităţile terapeutice ale ghiocelului

ro

19 Feb, 2016 00:00 2006 Marime text
Ghiocelul, una dintre primele flori ale primăverii, este în acelaşi timp şi o plantă medicinală. Datorită calităţilor sale terapeutice, ghiocelul este folosit în tratarea mai multor afecţiuni. În tratamentul cu ghiocei nu se foloseşte planta în stare proaspătă, ci numai uscată. Infuzia din bulbi uscaţi de ghiocei este indicată în afecţiuni precum cardiopatie ischemică şi leucoree. Infuzia reprezintă un bun remediu pentru oboseala fizică, combaterea crampelor musculare şi destinderea muşchilor.
 
Pentru tratarea afecţiunilor dermatologige, a eczemelor, petelor şi pistruilor, se pot folosi flori proaspete de ghiocei, peste care se toarnă zeama de la o lămâie. Se lasă la macerat trei-patru zile, după care se fac tamponări pe zonele afectate. Pentru calmarea durerilor de cap, se masează fruntea cu flori de ghiocel. De asemenea, dcoctul de ghiocei este un remediu eficient în tratarea infecţiilor genitale. Acesta se prepară dintr-o jumătate de litru de apă în care se pun la fiert doi-trei bulbi de ghiocei, uscaţi şi mărunţiţi în prealabil. Se vor lăsa la fiert circa zece minute, după care se lasă la răcit. Acesta poate fi folosit atât intern, cât şi pentru băi de şezut.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii