De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:38 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sănătate Alimente recomandate femeilor

ro

14 Mar, 2016 00:00 694 Marime text
În ultimul timp, din cauza alimentaţiei nesănătoase, multe femei suferă de un dezechilibru nutriţional. Ele au deficienţe de potasiu, fibre, colină, magneziu, calciu, fier şi de vitaminele A, D, E şi C. Pentru restabilirea echilibrului nutriţional, este recomandat consumul anumitor alimente, precum ouă, prune, fistic, somon.
 
Ouăle reprezintă o reală sursă de nutrienţi şi pot face parte dintr-o dietă sănătoasă. Ele conţin mai mult de zece nutrienţi esenţiali, inclusiv vitamina D, zinc, luteină, zeaxantină, colină şi antioxidanţi. Foarte puţine alimente conţin în mod natural vitamina D sau colină. Vitamina D este considerată factor protector pentru un spectru larg de afecţiuni, inclusiv cancer, diabet, boli autoimune. De asemenea, această vitamină, împreună cu calciul, face oasele puternice şi sănătoase.
 
Prunele au un conţinut ridicat în fibre, vitamina K, bor, magneziu şi polifenoli. Aceste fructe îmbunătăţesc starea tractului gastro-intestinal, combat constipaţia şi pot îmbunătăţi starea oaselor. Consumul zilnic a cinci-şase prune poate încetini pierderea osoasă şi ameliorează densitatea osoasă la majoritatea femeilor în post-menopauză.
 
Şi fisticul conţine proteine, fibre, o varitate largă de vitamine, minerale şi alţi nutrienţi. Fiind sărac în grăsimi saturate şi colesterol, fisticul poate reduce riscul de boli cardiovasculare. Somonul este bogat în proteine şi grăsimi Omega-3, ce luptă cu inflamaţia şi, de asemenea, protejează oasele. Femeile însărcinate îşi pot ajuta bebeluşul consumând somon, studiile arătând că femeile ce au consumat puţin peşte aveau un risc crescut de naştere prematură şi greutate mică la naştere a copilului.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii