Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Opreşte hepatita! Aceasta depinde de tine!” Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei este marcată pe 28 iulie

ro

28 Jul, 2015 00:00 1623 Marime text
Inițiativa marcării Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitei aparține Alianței Mondiale pentru Hepatită, fiind consemnată iniţial la data de 19 mai 2008. Potrivit deciziei Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), începând cu anul 2010, Ziua Mondială a Hepatitei este marcată pe 28 iulie. Această dată a fost aleasă și ca un omagiu adus profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iulie 1925 - 5 aprilie 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B.
 
Desfășurată la nivel global, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei are ca scop creşterea gradului de conștientizare și înțelegere de către societate a aspectelor referitoare la prevenirea, diagnosticul și tratamentul hepatitelor. În acest sens, sunt organizate numeroase acțiuni, prin care se urmăreşte înregistrarea unor progrese reale prin accesul sporit la metodele eficiente de prevenire, screening, testare și tratament al hepatitelor virale și al bolilor asociate, integrarea în programele naționale de imunizare şi coordonarea unui răspuns global împotriva hepatitei.
 
Anul acesta, acțiunile din cadrul Zilei Mondiale a Hepatitei se desfășoară sub sloganul „Oprește hepatita! Aceasta depinde de tine!”, înregistrându-se astfel un apel pentru schimbarea atitudinii față de această boală și pentru direcționarea eforturilor spre prevenirea ei.
 
Hepatitele B și C reprezintă unele dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății la nivel mondial. De multe ori, hepatitele virale nu se manifestă prin simptome clare, spre deosebire de alte cazuri, în care bolnavii acuză oboseală, anxietate, senzație de greutate, dureri în abdomen în partea dreaptă, pierderea poftei de mâncare, îngălbenirea pielii şi stări de greață. Este important de menționat că, spre deosebire de hepatita virală C, pentru virusul hepatitei virale B există un vaccin precalificat de OMS cu o rată înaltă de protecție.
 
Sursa foto: Gandul.info
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii