Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Ceaiul de busuioc, eficient în afecţiunile respiratorii

ro

04 Mar, 2015 00:00 1014 Marime text
Folosit mai ales la stropirea cu aghiazmă, busuiocul este un remediu natural eficient pentru tratarea şi vindecarea multor afecţiuni, printre acestea numărându-se bronşita, febra, guta, afecţiunile gastrointestinale şi durerile de stomac. De asemenea, eaiul din frunze şi flori de busuioc se recomandă în caz de crampe abdominale, infecţii urinare, laringită, faringită, gripă şi stări de vomă. El contribuie şi la tratarea cefaleei, ulcerului gastric şi colitelor de fermentaţie.
 
Busuiocul reprezintă un calmant excepţional, fiind recomandat persoanelor care au probleme cu somnul şi sunt foarte nervoase. Acesta are efect de tonifiere asupra rinichilor, ajută la eliminarea pietrelor de la rinichi, reduce nivelul colesterolului, previne şi combate stresul, oboseala şi stările de anxietate. Pe de altă parte, tratează ulceraţiile şi infecţiile gurii, stimulează circulaţia sângelui, tratează indigestia, fluidizează secreţiile pulmonare, ameliorează congestia sinusurilor şi pierderea mirosului (dacă este utilizat sub formă de inhalaţii şi masaj).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii