Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:38 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce se întâmplă dacă masezi acest loc 30 de secunde. Trebuie să încerci!

ro

08 Nov, 2016 00:00 1807 Marime text
Timusul, denumit şi „glanda fericirii” este organul central al sistemului imunitar. Este situat în spatele sternului şi are rolul de a diminua energiile negative şi de a întări sistemul imunitar. Dar cum putem sesiza sau chiar beneficia de funcţiile sale?
 
La baza gâtului, chiar deasupra sternului, se află o scobitură pe care adesea nu am băgat-o în seamă. Însă acela este locul unde se află timusul, aşa-numitul „organ al fericirii”. Acesta este dezvoltat mai ales la copii, cu timpul reducându-şi dimensiunile şi transformându-se în grăsime corporală.
 
În timpul perioadelor de stres, timusul îşi reduce dimensiunile şi odată cu acestea şi activitatea. Acesta consevă energia, iar prin simpla lui stimulare timp de 20-30 de secunde putem intensifica vibraţia energiei.
 
Astfel, atunci când ne simţim stresaţi sau lipsiţi de puteri ne putem „elibera” prin simpla masare a acestei glande. Vom simţi astfel furnicături în corp şi o stare conştientă de pozitivitate. Acest lucru este posibil însă să nu apară imediat, ci printr-un exerciţiu zilnic care va face ca senzaţia de bine să se instaleze aproape instantaneu, scrie gandul.info.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii