Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aplicarea protecției solare - greșeli comune de evitat

ro

12 Jun, 2015 00:00 1181 Marime text
Știm, trebuie să ne dăm cu cremă de protecție solară în fiecare zi, ca să reducem riscul apariției cancerului de piele și să oprim înmulțirea semnelor îmbătrânirii premature - riduri, pete maronii etc.
 
Cu toate acestea, până și acei oameni care respectă cu religiozitate această regulă fac greșeli mai mult sau mai puțin periculoase când vine vorba de aplicarea loțiunilor cu protecție UV, scrie unica.ro.
  
Nu aplici din timp
 
Câți oameni nu ai văzut ajungând la plajă, întinzându-și prosopelul, dându-și tacticos hainele jos și abia apoi aplicându-și protecția solară? Corect este să te ungi cu 30 de minute înainte de expunerea la soare, și nu după. Astfel, loțiunea are timp să intre în piele și să se apuce de treabă.
 
Aplici doar pe zonele expuse
 
Cancerul de piele poate apărea oriunde. Nu numai pe zonele pe care le vede soarele. Așa că indicat este să aplici protecția solară… dezbrăcată. Dacă o faci când ai deja costumul de baie pe tine, sau chiar haine, riști să aplici superficial sau să nu dai peste tot numai ca să nu te pătezi.
 
Nu dai pe buze
 
Exact ca și restul corpului tău, și buzele sunt vulnerabile la razele ultraviolete, așa că e obligatoriu să le protejezi și pe ele. Dermatologii te sfătuiesc să nu folosești crema de corp: are gust ciudat și, oricum, nici nu rezistă prea mult. Ia un balsam de buze cu protecție UV: are o consistenţă mai vâscoasă și ţine mai mult. Și nu uita, trebuie aplicat mai des decât loțiunea de corp: vorbitul, mâncatul, băutul șterg din stratul de balsam.
 
Ratezi zone-cheie
 
Crezi că dacă te mânjești un pic pe vârful nasului ai rezolvat problema? Nici vorbă! Din păcate, sunt zone la fel de importante, dar nu la fel de evidente de care tinzi să uiți. Cele mai des uitate zone sunt labele și degetele picioarelor și chiar și tălpile. Subrațul, spatele gâtului, sub linia părului, urechile, pleoapele și partea interioară superioară a brațelor. Concluzia? Dă-te peste tot!
 
Folosești cremă de corp pe față
 
Nu e o doar o strategie de marketing: protecția de față diferă de cea pentru corp. Pielea feței e mai predispusă iritațiilor de tot felul, astfel, cremele pentru ten au o formulă anti-iritații, care nu declanșează acnee. Dacă ești o persoană cu ten acneic sau sensibil, sub nicio formă nu pune loțiune de corp pe față!
 
Doar când e soare
 
Poate nu ți se pare firesc să te dai cu protecție solară când nu e soare. Dar expunerea la razele UV are loc și când nu vezi nici măcar o rază de soare toată ziua! Mai exact, 80% dintre raze pătrund pătura de nori. Cam multișor, nu?
 
Înăuntru = în siguranță
 
În afară de cazul în care nu trăiești într-un buncăr fără ferestre, nu ești protejat de raze nici când ești înăuntru. De exemplu, condusul reprezintă o sursă uriașă de expunere accidentală. Geamurile și parbrizul împiedică arderea pielii, dar nu și pătrunderea UV-urilor în pielea ta.
 
Reaplici rar
 
Să te ungi din nou cu cremă e la fel de important ca prima aplicare. Că doar nu te ține primul strat dat întreaga zi, orice ai face! Dermatologii spun că reaplicatul loțiunii cu protecție UV trebuie să aibă loc la fiecare 80 de minute - chiar dacă e rezistent la apă produsul pe care îl folosești. 
 
Sursa text: unica.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii