Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voceaconstantei.ro Pudding de ciocolată la cuptor cu fructe de pădure

ro

29 Mar, 2016 12:24 2222 Marime text


V-am mai spus că nu sunt aşa mare fan al ciocolatei. Dar desertul acesta! A fost extraordinar. Se face foarte uşor, iar rezultatul este unul decadent. O surpriză absolut minunată, aromată, potrivit de dulce şi foarte fresh. Un desert perfect pentru o zi de duminică.

Ingrediente pentru 6 vase ramekin cu diametrul de 9 cm. Dacă nu aveţi, folosiţi ceşti de cafea.

Ingrediente:

  • 3 ouă
  • 100 g zahăr
  • 100 g ciocolată – eu am folosit 50% cacao, dar puteţi folosi orice tip de ciocolată de bună calitate
  • 150 ml smântână pentru frişcă
  • 100 ml lapte
  • coaja rasă a unei portocale medii
  • un praf de sare
  • puţin unt topit şi încă 50 g zahăr pentru uns ăi glasat vasele de copt
  • fructe de pădure (sau fructele preferate cu condiţia să fie proaspete, nu din conservă) pentru servit
  • Opţional: frişcă bătută sau zahăr pudră pentru ornat

Preîncălzim cuptorul la 160 grade Celsius. Ungem vasele de copt cu unt topit, apoi le glasam cu zahăr.

Punem smântâna pentru frişca împreună cu laptele într-o crăticioară cu fund dublu şi le înfierbântăm pe foc mediu. Nu le dăm în fiert. Când sunt fierbinţi, luăm crăticioara de pe foc şi adăugăm ciocolata ruptă în bucăţi şi coaja de portocală. Amestecăm bine până când se topeşte toată ciocolata. Amestecul este lichid. Separat, cu ajutorul unui mixer, batem ouăle împreună cu zahărul şi praful de sare până se albesc şi îşi dublează volumul. Când amestecul de ciocolată s-a răcorit puţin, îl adăugăm în fir subţire peste amestecul de ouă, mixând continuu la viteză mică.

La final, trecem amestecul prin sită şi îl împărţim în mod egal în vasele de copt.

Le acoperim pe fiecare în parte cu folie de aluminiu, le punem apoi într-o tavă şi turnăm apă fiartă cât să le acopere până la mijloc. Le dăm la cuptor pentru 45 min sau până când se încheagă bine.

Le scoatem apoi din cuptor, le lăsăm să se răcească în vasele în care s-au copt şi le dăm la frigider pentru minimum 2-3 ore.

Când sunt complet răcite, le răsturnăm pe farfurie şi le ornam după cum ne place. Eu am folosit frişcă bătută cu crema de brânză şi zahăr pudră. Am completat cu afine şi cu căpşuni.

Sursa: voceaconstantei.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii