Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea Poeziilor Vasile Alecsandri - Lăcrămioare

ro

24 Mar, 2015 00:00 15389 Marime text
Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrămioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!
 
Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.
 
Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.
 
Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă coseşte!
Astfel soarta crunt răpeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte...
Floarea piere, viaţa trece!

Despre Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri, personalitate marcantă a României, s-a născut la Bacău. În 1834, pleacă la Paris, unde se dedică literaturii, după încercări nereuşite în domeniile medicină, drept şi inginerie.
Alecsandri a debutat ca scriitor în anul 1840, cu nuvela „Bucheţi”, publicată în „Dacia Literară”. Poeziile sale au fost structurate în câteva cicluri, sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice şi al epocii în care au fost scrise.

Opera lui Alecsandri este impresionantă. Pe lângă poezii, autorul a mai scris nuvele („Balta Albă“, „Borsec“, „O plimbare în munţi“), jurnale de călătorie, drame istorice („Cetatea Neamţului“, „Fântâna Blanduziei“), biografii, comedii („Rusalii“, „Chiriţa în provincie“), poeme istorice, teatru, dar şi pasteluri.

Între anii 1885-1890, a fost ministru al României la Paris, post pe care îl deţine până la moartea sa. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă pe 22 august 1890, la Mirceşti, şi a fost înmormântat în grădina casei dăruite, în anul 1914, Academiei Române, de către soţia poetului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii