Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
23:45 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lumea poeziilor Nicolae Labiş - Noapte de iarnă

ro

16 Dec, 2014 00:00 1692 Marime text
N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârşit.
Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleştar în urechi.

Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopţii, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.

Codrii din vale sună din corn,
Curg jderii şi umbrele nopţii grăbite.
Aici închipuirea e tare ca ozonul
Şi visele scapără-n muchi împietrite.

Încât aş privi pe un lucru firesc
Dacă pe frunţile prietenilor de drum, în zbor,
Ar sălta flăcări de cântec şi forţă
Împletite după chipul iubirilor lor.

Despre Nicolae Labiş

Fiul învățătorilor Eugen şi Ana-Profira, Nicolae Labiş s-a născut pe 2 decembrie 1935, în Poiana Mărului, comuna Mălini.
Supranumit „buzduganul unei generaţii” de către criticul Eugen Simion, Nicolae Labiş, după absolvirea şcolii primare din satul natal, a urmat studiile liceale la Fălticeni şi la Iaşi. Debutul publicistic a avut loc la vârsta de 15 ani, în ziarul „Zori Noi” din Suceava. După absolvirea cursurilor Şcolii de Literatură „M. Eminescu” din Bucureşti, devine redactor la „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”. Volumul de debut, intitulat „Primele iubiri”, este singurul tipărit în timpul vieţii.
În anul 1956, în urma unui grav accident, Nicolae Labiş se stinge din viaţă, la vârsta de 21 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Bellu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii