Nichita Stănescu – Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Despre Nichita Stănescu

Unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut literatura română, Nichita Stănescu, s-a stins din viaţă pe 13 decembrie 1983, la Bucureşti. Obişnuia să spună despre limba română că este „Dumnezeiesc de frumoasă”.
O mare parte a criticii literare l-a considerat pe Stănescu un poet de o profunzime şi intensitate remarcabile. În decursul vieţii, scriitorul a fost distins cu numeroase premii, dintre acestea amintim Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii „O viziune a sentimentelor”, Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Opera Magna”.