Lumea poeziilor Zaharia Stancu – N-am să vă spun (audio)

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,
Încap într-un flaut, într-o vioară,

Cerul n-are margini, stelele au,
Miez şi margini de foc are şi soarele.

Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeţi în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părţi zările.
Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi
Şi-n curând o să moară sufocate şi mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă
Şi de arbori plăpânzi care cresc.

Despre Zaharia Stancu

Născut în anul 1902, în judeţul Teleorman, Zaharia Stancu a fost scriitor, poet, director de teatru, jurnalist, academician şi laureat al Premiului Herder.

Încă din perioada interbelică, a fost recunoscut ca poet şi prozator de valoare în cercurile literare. În anul 1926, pentru sonetul „Viaţa”, publicat în revista „Ţara noastră”, condusă de Octavian Goga, a fost premiat de către Societatea Scriitorilor Români. Din cauza atitudinii politice reflectate în literatura sa, a fost un scriitor controversat.

În perioadele 1946-1952 şi 1958-1968, Zaharia Stancu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, iar din 1948, membru al Comitetului de Direcţie al Editurii pentru Literatură şi Artă.
Zaharia Stancu s-a stins din viaţă în anul 1974, la Bucureşti, la vârsta de 72 de ani.