Lumea poeziilor Vasile Voiculescu - Despărţire

Când fâlfâişi năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă căzu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarba somnoroasă
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.

Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr’
De milă, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea.

Despre Vasile Voiculescu

Originar din Buzău, Vasile Voiculescu a fost poet, prozator, dramaturg şi medic. A frecventat cursurile Liceului „Alexandru Hâjdeu” şi apoi pe cele ale Liceului Gheorghe Lazăr din Bucureşti. În anul 1910, şi-a obţinut doctoratul în medicină.
Editorial a debutat cu volumul „Poezii” (1916). Dintre alte scrieri amintim „Capul de zimbru”, „Ultimul Berevoi”, romanul „Zahei orbul”, „Duhul pământului”. În 1941, a fost distins cu Premiul Naţional de Poezie.
Membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, Vasile Voiculescu s-a stins din viaţă în anul 1963, la Bucureşti.