Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:59 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Nicolae Labiş - Iarna

ro

29 Dec, 2014 00:00 3159 Marime text


Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.

Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui…

Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

Despre Nicolae Labiş

Fiul învățătorilor Eugen şi Ana-Profira, Nicolae Labiş s-a născut pe 2 decembrie 1935, în Poiana Mărului, comuna Mălini.
Supranumit „buzduganul unei generaţii” de către criticul Eugen Simion, Nicolae Labiş, după absolvirea şcolii primare din satul natal, a urmat studiile liceale la Fălticeni şi la Iaşi. Debutul publicistic a avut loc la vârsta de 15 ani, în ziarul „Zori Noi” din Suceava. După absolvirea cursurilor Şcolii de Literatură „M. Eminescu” din Bucureşti, devine redactor la „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”. Volumul de debut, intitulat „Primele iubiri”, este singurul tipărit în timpul vieţii.
În anul 1956, în urma unui grav accident, Nicolae Labiş se stinge din viaţă, la vârsta de 21 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Bellu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii