Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:47 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Lucian Blaga - Lume

ro

31 Jan, 2016 00:00 3247 Marime text


O, lume, lume!
Aş vrea să te cuprind întreagă
În piept,
Dogorîtor
Să te topesc în sufletul meu cald
Cu tot ce ai:
Cu munţii tăi,
Cu rîsul tău,
Cu picurii de rouă,
Cu multele,
Nenumăratele fecioare cari păşesc
Cutremurate-n clipa asta
De-un dor.
 
Pe minunatul tău pămînt,
Cu cerul tău,
Cu tot ce plînge-n tine-aş vrea
Să le topesc în trupul meu -
Şi strop cu strop
Din inimă
Ca dintr-o cupă
Să-mi beau apoi eu însumi sîngele bogat:
Şi surîzînd
Să pier
Gustîndu-te o dată din belşug
Ameţitoare
Şi largă mare de minuni: O, lume!

Despre Lucian Blaga

Născut în anul 1895, în localitatea Lancrăm, lângă Sebeş, Lucian Blaga a fost o personalitate impunătoare a culturii interbelice. Blaga a urmat Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov şi cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea, pe care le-a finalizat în anul 1917. De asemenea, la Universitatea din Viena a obţinut titlul de doctor în filosofie, unde a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care i-a devenit soţie.
 
În anul 1910, în paginile ziarului „Tribuna”, Lucian Blaga a debutat cu poezia „Pe ţărm”. Prima sa dramă, „Zamolxe”, publicată în ziarul „Voinţa”, a fost premiată de Universitatea din Cluj. În decursul vieţii, a fost redactor la ziarele „Voinţa” şi „Patria”, precum şi colaborator permanent la publicaţiile „Gândirea”, „Adevărul literar şi artistic” şi „Cuvântul”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii