Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Ion Caraion - Logos

ro

30 Aug, 2014 00:00 2256 Marime text
Ajung cei ce nu se grăbesc.
Biruie cine ştie s-aştepte.
Mereu e altfel. Cunoaşterea e suferinţă.

Viata îşi urmează cursul ca o apă curgătoare.
Ai adormit pe flori sălbatice,
Sângele vântului picură prin copaci.
Plecăm din nou din lucruri, din ceturi şi din şoapte,
Am văzut răsărituri şi apusuri de soare, răsărituri şi apusuri de lună.
Totul e unic. Mereu e altfel.
Cunosc paloarea şi nebunia,
aşa cum îmi cunosc braţele acestea obosite de aduceri aminte.
Viaţa şi-a urmat ei însăşi ca o apă curgătoare...
Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.
O gură s-a aplecat să bea apă din noapte..
Şi din clipa aceea ai aşteptat sfârşitul ca pe-o ademenire...
Ţi-au fost dragi păsările, apele şi arborii,
Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape..

Despre Ion Caraion

Născut în anul 1923, în Buzău, într-o familie modestă, Ion Caraion, pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu, a urmat cursurile Liceului „B.P. Haşdeu” din oraşul natal, unde, împreună cu Alexandru Lungu, a redactat revista de poezie „Zarathustra”. Ulterior, a lucrat la ziarele „Timpul” şi „Ecoul”.
În anul 1950, Ion Caraion este arestat şi condamnat la cinci ani de închisoare pentru opiniile sale nonconformiste. În timp ce îşi ispăşeşte pedeapsa, contractează o boală gravă de ficat, din cauza intoxicării cu plumb.
În 1958, deoarece a alcătuit o listă cu scriitori români insubordonaţi regimului comunist şi care aveau nevoie de ajutor financiar din Vest, a fost arestat din nou şi acuzat de trădare. Eliberat în anul 1964, Ion Caraion scrie într-un ritm alert şi extenuant aproape 20 de volume de versuri şi şase volume de eseuri. Deoarece continuă să intre în conflict un autorităţile comuniste, obţine azil politic în Elveţia, unde editează două reviste.
Pe 21 iulie 1986, la Lausanne, oraşul în care s-a stabilit în Elveţia, se stinge din viaţă, după o luptă cu cancerul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii