Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:05 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lumea poeziilor Emilia Plugaru – Anul Nou

ro

01 Jan, 2016 00:00 1533 Marime text

 
Ninge, ninge peste sat.
Fulgii cad încet, încet.
Albi sunt picii de pe stradă
Parcă-s oameni de omăt.
 
Aeru-i a sărbătoare,
Porţile sunt larg deschise.
Peste tot miros de pâine,
Peste tot lumini aprinse.
 
Câinii tac în noaptea asta.
Gospodarii, stând în prag,
Întâlnesc colindătorii
Şi le zic aşa cu drag:
 
– Picilor, da-ţi traista-ncoace,
Să vă pună moşu-n ea,
Un colac mare cât roata,
Na, măi ţică, şi-o para.
 
V-aş ruga ca şi la anul
Să mai treceţi pe aici,
Doar aşa veţi ţine minte
Că aţi fost odată mici…
 
Anul vechi de-acu se duce,
Anul Nou, iată-l pe drum,
De mânuţă îl aduce
Bunul nostru Moş Crăciun!
 
Despre Emilia Plugaru
 
Originară din satul Cetireni, Republica Moldova, Emilia Plugaru s-a născut pe 17 iunie 1951. A frecventat cursurile Facultăţii de Arhitectură şi Urbanistică a Institutului Politehnic din Chişinău.
 
În decursul carierei, Emilia Plugaru a scris numeroase opere literare pentru copii, apreciate de comunitatea culturală românească, printre acestea numărându-se poveşti, poezii, ghicitori şi scenete. A publicat cartea de poezii „Sunt elevă-n clasa-ntâi” şi a fost distinsă cu câteva premii la concursurile naţionale de dramaturgie din Republica Moldova.
 
Sursa poezie: www.povesti-pentru-copii.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii