Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Ana Blandiana – Cântec (audio)

ro

07 Sep, 2014 00:00 3056 Marime text

 Ana Blandiana - Cântec


Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.




Despre Ana Blandiana

Născută în anul 1942, la Timişoara, Ana Blandiana, fiica preotului Gheorghe Coman, a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, debutând în revista „Tribuna” din Cluj, cu poezia „Originalitate”.

Ana Blandiana, pseudonimul Otiliei Valeria Coman, este o luptătoare a libertăţii civice contemporane din România. De-a lungul anilor, a călătorit în diverse ţări europene, participând la conferinţe şi festivaluri de poezie.

În decursul carierei, a fost distinsă cu numeroase premii, printre acestea numărându-se Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul Internaţional „Gottfried von Herder” (1982), Premiul Internaţional „Vilenica” (2002).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii