Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:06 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Adrian Păunescu – Motorul greşit

ro

15 Nov, 2014 00:00 2458 Marime text


Şi dacă după cum s-a auzit
şi dacă după cum un simţ o spune
întregul drum e o deşărtăciune
şi chiar motorul e croit greşit!

Maşina e din ce în ce mai grea,
o-mpingem năzuind la zile bune
şi aşteptăm s-apară o minune
să ne putem urca şi noi în ea.

Tu nu auzi constructor de motoare,
că ţi l-am da pe-acesta înapoi?
E un motor prea leneş, prea greoi
nu poartă, ci-i purtat de fiecare.

Şi zi de zi motorul nostru moare
şi-n loc să meargă el, l-împingem noi.

Despre Adrian Păunescu

Născut în anul 1943, Adrian Păunescu a fost autor, critic literar, director de reviste, scriitor, traducător şi om politic. Potrivit Wikipedia, cea mai mare parte a copilăriei a petrecut-o la Bârca, judeţul Dolj. A absolvit Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova şi, ulterior, a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti.

Ca scriitor, a debutat în anul 1960, iar talentul său a fost remarcat şi apreciat de critici literari importanţi. În decursul carierei, Adrian Păunescu a scris peste 50 de cărţi, creaţiile sale fiind editate într-un tiraj record. În anul 1973, a început activitatea publicistică şi a condus revista „Flacăra". În cadrul Cenaclului Flacăra şi în pofida numeroaselor sancţionări aduse de puterea comunistă, Păunescu a încurajat şi promovat cultura de masă şi a inventat „generaţia în blugi" şi „muzica tânără”.

În anul 2010, scriitorul s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, alături de Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu. „Va fi interesantă postumitatea mea. Scrisul meu se va despovăra de biografia autorului, în circulaţia lui printre oameni. Aş fi fost curios să ştiu totuşi ce iarbă va răsări, în timp, pe mormântul meu...”, mărturisea scriitorul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii