Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Irina Lucia Mihalca - Literele cărţii tale

ro

09 Jan, 2017 00:00 2225 Marime text
În cartea ta
 era scris numele meu
 cu litere numai de noi ştiute.
 
 Ai rămas, undeva suspendat,
 într-o lume străină de tine,
 nu eşti cel de aici,
 acea lumină trandafirie, iubirea,
 plutind ameţitor spre mine,
 dacă nu ai forţă s-o descoperi,
 împărtăşind-o,
 rămâi în spate, rece şi-ntunecat,
 în realităţi neînţelese,
 un teatru cu actorii ce-şi uită rolurile.
 Mergi cu ochii-nchişi,
 uiţi că ai ochi,
 ştiai că undeva există o altă viaţă,
 popas între veniri şi plecări,
 mult mai târziu ai înţeles asta,
 ca şi acum nu poţi fi
 şi cel ce vorbeşte, şi cel văzut în tine.
 
 Se simte un aer nerespirat vreodată,
 - seva pădurii senzuale -
 ce a fost va mai fi, te copleşeşte
 adierea de primăvară arătată,
 mai curată cu fiecare pas,
 - matricea nemuririi -
 cu totul alta decât
 briza verii sau viscolul iernii.
 
 Îmi vindeci ochii,
 - sărutul delicat pe pleoapele închise -
 trezindu-i din amorţeală,
 respir adânc clipa aceasta,
 inimile noastre
 cu fiecare respiraţie
 sunt contopite tot mai mult,
 până va fi doar una,
 într-o armonie completă.
 
 O ascensiune te cuprinde
 fără să-ţi lase timp,
 plutire-n azurul mării cerului,
 prin aburii ceţii, o căutare
 de curenţi umezi
 prin voalurile tale argintii.

Sursa foto: readersunbound.files.wordpress.com/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii