Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Irina Lucia Mihalca - Insulele Aleutine

ro

29 Sep, 2017 23:58 2469 Marime text
 Cu tine, o lacrimă
 și ploaia
 șiroind
 pe buzele tale,
 mirosind a tine
 și a migdale senine.
 
 O stea aprinsă.
 În norii destrămați de vânt,
 învinsă de dor, o fină spărtură
 s-a ivit chemător.
 
 - Vino, iubito, și mușcă-mă tot,
 așa cum îți place,
 mușcă-mă,
 cu iubirea din tine!
 Mușcă-mă năvalnic,
 cum numai iubirea ta
 o poate face!
 Vino, iubito, și mușca-mă,
 ca o salbă a vieții,
 clocotind de iubire!
 Mi s-a întâmplat că te iubesc,
 nu știu cum, năvalnic,
 ceva necunoscut
 a pus stăpânire pe mine.
 - din adânc, mă strigi.
 
 Cu mine, o lacrimă
 și ploaia
 șiroind
 pe buzele mele,
 mirosind a tine
 și a migdale senine.
 
 Când luna a trecut,
 învăluite în ceață,
 murmure umede,
 prin cercul de foc,
 se topesc în amintiri,
 ca-ntr-un joc,
 tainic și nedescifrabil.
 
 Raze de lumină
 se revarsă
 în zorii iubirii,
 pe drumul către
 Capul Bunei Speranțe.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii