Irina Lucia Mihalca - Atingerea Cuvântului

Pe traseul iluzoriu înaintezi
 prin vântul puternic,
 abia respiri,
 mergi şi mergi,
 de nicăieri se-aud voci,
 întinzi mâna, nu vezi nimic.
 
 Un fir fragil
 între două puncte!
 Prin sunetele împrăştiate peste tot,
 lacrimile pier ca aburii ceţii dense, compacte,
 fără un punct de reper,
 fără urme.
 
 Un înger printre nori, în bucla de gânduri,
 răspândind o lumina radiantă!
 Cuvântul te frământă - şi Cuvântul s-a făcut trup -,
 în puterea lui
 stau viaţa şi moartea.
 
 Te îmbrăţişez, frunză a copacului universal,
 umanitatea din fiecare picătură
 ce înmugureşte,
 înveselind forma de viaţă!
 
 Te îmbrăţişez, copac al vieţii,
 o uşă deschisă
 spre a descoperi
 imensa iubire divină!