Lumea poeziilor Alexandru Vlahuţă - Omul

Mânat de soartă pe-a vieții valuri,

Se duce omul fără-ncetare.

Și-mpins de vânturi, lovit de maluri,

Aci se-afundă, aci apare.

Pătruns de chinuri, sărmanul plânge,

Și mai nainte de-al său mormânt,

El moare-n lampa care se stinge,

El moare-n creanga ruptă de vânt,

El moare-n steaua care apune;

Și tot ce cade și tot ce tace

Moartea-i arată, de moarte-i spune,

Pân se cufundă barca-i în pace.

Fiul unui proprietar de pământ, Vlahuţă a urmat şcoala şi liceul la Bârlad, susţinând examenul de bacalaureat în Bucureşti. Din 1884 până în 1893, potrivit Wikipedia, a fost profesor în diverse instituţii de învăţământ bucureştene. În decursul vieţii, a scris proză („Din goana vieţii”, „Un an de luptă”, „Din durerile lumii”) şi poezii („Iubire”, „La gura sobei”, „Dreptate”).

 

Vlahuţă a scris versuri încă din vremea liceului, iar în 1879, i-a fost publicat articolul „Banul” în ziarul „Dâmboviţa”. Bun prieten cu Caragiale şi cu Delavrancea, Vlahuţă şi-a semnat opera cu numeroase pseudonime, precum Alecu, L. Ascar, I. Balta. În anul 1900, primeşte premiul „Năsturel Herescu” al Academiei Române, pentru volumul „Clipe de linişte”, iar în 1919, este distins cu Marele Premiu al Academiei, pentru volumul „Poezii”, publicat în 1915.