Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:27 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeia în oglinda vieții și a cosmeticii Cum să ne protejăm mâinile. Capcana unghiilor false

ro

11 Oct, 2015 09:58 2700 Marime text


Mâinile femeilor au personalitatea lor şi exprimă, prin forma şi culoarea lor, mult mai mult decât s-ar crede. Ele au o vibraţie estetică care încununează femeia şi-i dau o notă poetică, care-i subliniază frumuseţea şi prospeţimea. Ca şi obrazul, ele au o piele delicată şi sunt supuse „agresiunilor“ externe şi interne. Forma şi culoarea lor trădează o anumită sensibilitate, vârsta şi uneori profesia, ba chiar şi sănătatea.

Cum să ne protejăm mâinile

Factorii chimici afectează cel mai des mâinile. După folosirea oricăror produse de curățare, mâinile vor fi spălate cu apă caldă, clătite cu apă rece şi apoi unse cu zeamă de lămâie ca să se restabilească PH-ul pielii după care se vor fricţiona cu o cremă pentru mâini sau, cel mai bine, cu o cremă pe care putem să o producem noi înșine: glicerină în amestec egal cu zeamă de lămâie. Se vor masa degetele, începând de la vârfuri spre bază, în lungul şi interiorul palmei, cu apăsări; se va închide şi deschide pumnul cu forţă, se va face o mişcare de pianist sau chiar activ apoi se va fricţiona încheietura mâinii cu mişcări circulare, urcând în lungul braţului şi antebraţului cu mişcări drepte, pe mijlocul lor şi lateral, insistând şi la încheietura cotului.
Când mâinile sunt pătate şi înegrite de zarzavaturi sau funingine, se pot freca bine cu un amestec de mălai şi tărâţe de grâu sau cu o lufă (vegetală) cu apă călduţă şi săpun. Se mai pot aplica măşti pe toată suprafaţa lor (inclusiv degetele), cu parafină caldă, la temperatura pielii care le fac să transpire şi să piardă apa din ţesuturi, care atunci când este în plus le îngroaşă.

Iată procedeul:

Se topeşte parafina solidă şi se răceşte la o temperatură suportabilă pe piele, ungându-se cu o pensulă fiecare deget şi întreaga mână. Se înfăşoară cu un prosop cald şi se ţine astfel 20 minute. Se curăţă apoi pelicula de parafină, care s-a solidificat, cu un cuţitaş de lemn, se spală cu ceai de muşeţel şi apoi se ung mâinile cu cremă.
Această mască de parafină este bună şi contra reumatismului de la degete şi încheieturi.

Mâinile pătate de nicotină, se freacă uşor cu piatră ponce şi apoi se ung pe partea pătată cu o vată îmbibată cu un amestec de 6 linguri de apă şi 12 linguri de apă oxigenată de 12%. Acelaşi procedeu se aplică şi pentru petele de pe partea exterioară a mâinii, sau se ung cu o cremă specială de pistrui, care decolorează şi jupoaie suprafaţa pătată.

Persoanele care au mâinile umede, vor consulta medicul care va stabili cauza acestei transpiraţii, care se datorează de obicei unui dezechilibru al funcţiilor interne ale organismului, fie endocrin, fie nervos. Pentru ameliorare se vor unge mâinile zilnic, frecţionându-se cu un amestec compus din o parte lămâie, două părţi oţet alb şi o linguriţă de apă de lavandă.

Contra transpiraţiei manilor:

  • 1 g acid salicilic;
  • 5 g bicarbonat de sodiu;               
  • 50 g glicerina;
  • 25 picături tinctură de benzoe;
  • 40 g alcool de 90°.
Braţele zgrunţuroase se întâlnesc de obicei Ia fetele tinere. Se combat frecându-se cu o mănuşă aspră de baie sau o lufă umezită cu apă şi săpun moale pentru copii. Se spală şi se usucă braţele, apoi se ung cu ulei de migdale sau de măsline uşor călduţ, ori cu puţin ulei de nucă. Se procedează zilnic timp de o săptămână. Se face apoi o pauză, dar se repetă din când în când, pentru menţinerea catifelării pielii.

Unghiile

Vor fi şi ele îngrijite, dându-li-se o formă şi o tăietură frumoasă. Vor fi pilite şi curăţate săptămânal de pieliţele care cresc în jurul lor. Friabilitatea lor indică o lipsă de calciu şi de magneziu. O cură de vitamine şi o alimentaţie adecvată le va ajuta. Se vor mai face băi cu ulei călduţ, în special după întrebuințarea detergenţilor care le atacă. Manechiura se va face cu grijă; mâinile vor fi ținute întâi în apă căldă săpunită şi apoi se vor curăţa cu grijă pieliţele, nu adânc, ci numai la suprafață. Cumpără-ți un ulei special pentru cuticule care să le impiedice creșterea. O soluție mai ieftină este bicarbonatul de sodiu. Înmoaie un prosop în bicarbonat de sodiu și masează ușor cuticulele pentru a le îndepărta.
Stratul de ojă se va da ca fond şi se va întinde lacul de unghii peste acesta. Atenţie la dizolvant, care trebuie să fie de calitate, spre a nu se usca și pentru a proteja mai mult unghia! Unghiile vor fi date din nou cu ojă şi lac, după ce au fost șterse cu dizolvant, cu o pauză de cel puţin o zi.

Capcana unghiilor false

Cât de periculoase sunt unghiile false? Efectele secundare utilizării lor sunt mult mai nocive decât ţi-ai fi imaginat:
  • lampa cu ultraviolete folosită pentru uscarea gelului din care sunt construite unghiile poate provoca cancer de piele
  • unghiile se subțiază de fiecare dată când sunt pilite pentru aplicarea unghiilor false
  • infecțiile și micozele care se pot instala datorită faptului că îndepărtăm stratul natural de protecție al unghiei
  • creează dependență.
Unghiile trebuie îngrijite corect și hrănite, iar în felul acesta vei avea unghii sănătoase, fără să mai fi nevoită să recurgi la substitute. Pentru asta, ține cont de sfaturile noastre!

Din aceeași categorie:

Ilustrație realizată de Luana Profor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii