Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:26 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Derinkuyu, orașul subteran, refugiul creștinilor (galerie foto + video)

ro

23 Apr, 2014 09:57 1570 Marime text
În 1963, un locuitor din Derinkuyu (în regiunea Capodocia, Anatolia centrală, Turcia), dărâma un perete la el acasa şi, a descoperit, uimit, ca după acela se afla o cameră misterioasă pe care nu o mai vazuseră; camera asta l-a condus la alta, si aceea la alta si la alta… Descoperiseră intâmplator oraşul subteran de la Derinkuyu, al cărui prim nivel poate că a fost săpat de  hitiţi în jurul anului 1400 î.e.n. Arheologii au inceput sa studieze acest oraş subteran fascinant parasit. Au reuşit să ajungă la patruzeci de metri adîncime, deşi se considera că ajunge la 85 de metri.
Pana acum s-au descoperit 20 de nivele subterane.

Se pot vizita doar primele opt nivele superioare; celelalte sunt parţial dărîmate sau sunt studiate de catre arheologi şi antropologi. Oraşul era folosit ca adapost de mii de persoane care trăiau la subsol ca să se apere de frecventele invazii suferite de Capodocia, în  diversele epoci de ocupaţie, şi tot aşa de către primii creştini.
Inamicii, constienţi de pericolul care reprezenta intrarea în interiorul oraşului, încercau de obicei să scoată populaţia la suprafaţă otravind fântânile. În imagine se poate vedea cum uşa principală din piatră bloca  coridorul, izolând locuitorii din subsol. Interiorul este uluitor: galeriile subterane din Derinkuyu (în care este loc pentru, cel puţin, 10.000 de persoane) puteau fi blocate în trei puncte strategice obturându-le cu nişte uşi circulare din piatră. Erau roci foarte grele care închideau coridorul si împiedicau trecerea inamicilor. Aveau intre 1 şi 1,5 metri înalţime, cam 50 de centimetri grosime şi o greutate până la 500 Kg.

În plus, Derinkuyu, are un tunel de aproape 8 kilometri lungime care conduce la un alt oraş subteran din Capodocia,  Kaymakl. Despre oraşele subterane din aceasta regiune ne vorbea istoricul grec Jenofonte. În opera sa  Anabasis, povestea despre persoanele care locuiau în Anatolia şi îşi săpaseră casele sub pământ şi trăiau în camere suficient de mari cât să încapă o familie, cu animalele sale domestice şi alimentele înmagazinate.
În nivelele recuperate s-au localizat grajduri, cantine, o biserică (cu bază în forma de cruce de 20 pe 9 metri, cu un tavan de peste trei metri înalţime), bucătării (încă înnegrite de fum), prese pentru vin si ulei, magazii, magazin alimentar, o şcoală, numeroase camere, inclusiv un bar. Oraşul beneficia de existenţa unui râu subteran; avea fântâni de a şi un sistem de ventilaţie (s-au  descoperit 52 de puţuri de ventilaţie) care îi uimesc pe inginerii de azi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii