Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:02 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Zâmbetul şi dinţii

ro

12 May, 2017 14:07 828 Marime text



În ultimile săptămâni, am primit cadou mai multe zâmbete decât în aproape toată viața.

Și asta pentru că oamenii cu care m-am întâlnit continuu locuiau într-o țară în care zâmbetul este naturalul, în care totul: clima, soarele, căldura, florile, fructele, păsările, aromele etc te fac să zâmbești continuu.

Și ce am admirat în mod special la oamenii cu care m-am întâlnit a fost frumusețea și albeața dentiției.
Am observat că zâmbetul unui om este decisiv determinat de calitatea dentiției sale.

Personal, nu am avut niciodată o dentiție bună sau sănătoasă.
Poate prima dentiție a fost cum a fost, dar alimentația nesănătoasă, cu dulciuri, făinoase, cartofi și acidoză cât cuprinde din primii ani de viață mi-a afectat destructiv dentiția secundară.
Și dintotdeauna am fost jenată de modul în care arată dinții mei: îngălbeniți, încălecați și mai ales, sensibili și vulnerabili.
Poate de aceea am ales să devin o persoană foarte responsabilă și serioasă, care să nu aibă prea multe ocazii de a zâmbi sau râde.

Vizitele la dentist au fost cele mai neplăcute amintiri legate de interacțiunea cu sistemul medical.
Până am reușit să-mi găsesc un medic stomatolog priceput și blând, care să mă înțeleagă și cu care să pot colabora, în repararea daunelor existente, am suferit multe traume și multă durere.

Am observat la foarte mulți dintre pacienții mei probleme multiple legate de dentiție, în contextul acidozei generalizate a corpului.
Mai ales la cei care au început detoxifierea cu fructe, am observat o degradare accelerată și avansată a dentiției și mi-am pus continuu întrebări: de ce?

Dar ce m-a îngrijorat cel mai tare, în ultimii ani, a fost observarea la copiii foarte mici, de 1-2 ani, degradarea avansată a dentiției primare, de foarte devreme în viață.

De ani de zile discut și încerc să educ oamenii cu privire la acidoza limfatică a capului, legată de calitatea alimentației și de influența stresului în viețile noastre. Și tot de ani de zile urmăresc degradarea progresivă și avansată a stării de sănătate a tuturor celor din jurul meu, în ciuda eforturilor de educație și conștientizare, a tuturor aplicațiilor practice și proiectelor diferite desfășurate la diferite nivele (cărți, articole, cursuri, consultații, Școala Sănătate 5D etc).

Am realizat că se impune o intensificare și o specializare a eforturilor de educație.

Oamenii nu mai au răbdare să stea să citească materiale prea lungi și prea stufoase, cu prea multe informații adunate la un loc (asta am sesizat în special la elevii Școlii Sănătate 5D, care s-au tot plâns despre lungimea lecțiilor și mai ales, despre cât de multe informații sunt acumulate acolo).

Majoritatea persoanelor au nevoie să primească mesaje clare, scurte, cu impact rapid și evident; dar mai ales, mesaje repetitive, pentru că uitarea este un mecanism de protecție al minții, de care aceasta se folosește extensiv.

De aceea, mă gândesc de peste un an de zile la alte modalități de a transmite informații celor din jurul meu, într-un mod care să-mi conserve și mie energia (pentru că interacțiunea directă cu oamenii consumă destul de multă energie), dar să fie și mult mai eficient decât până acum.

În toamna anului trecut am debutat un proiect ambițios, acela de a scrie o carte despre dentiție, îngrijirea sa naturală și mai ales, despre înțelegerea legăturilor dintre dinți și diferitele părți ale corpului.

Pornit ca și un proiect singular, s-a transformat pe parcurs în prima carte dintr-o nouă serie de cărți de educație, prin care intenționez să transmit părți din cunoașterea practică și teorică acumulată în ultimii 25 de ani de carieră.
Am avut șansa să colaborez la această carte cu o foarte talentată tânără arhitectă (actualmente designer de carte) din Sighetu Marmației, ce m-a ajutat cu formatul cărții (și al întregii colecții ”Torus” ce urmează să apară în anii următori) și am reușit să realizăm o mică bijuterie pentru iubitorii de lectură.

Am primit ieri primele exemplare ale cărții ”Dentiție sănătoasă” de la tipografie și m-am bucurat foarte mult să pot împărtăși cu voi toți reușita proiectului nostru: prima carte din colecția ”Torus” este deja disponibilă!

Am zâmbit larg când am desfăcut primul colet cu cărți, mirosind a nou și a tipografie – un miros care îmi place și mi-a amintit dintotdeauna de frumusețea cuvântului scris.
Am zâmbit larg, cum rar o fac, pentru că mi-am dat seama că și cărțile ”serioase”, cu informații importante și științifice, pot să fie realizate într-o formă prietenoasă, jucăușă și mai ales, cu impact pentru cititor.

Am zâmbit, realizând că am găsit o modalitate de a putea transmite mai eficient cunoștințele dobândite în ultimii ani de cercetare, astfel încât aplicațiile practice să poată fi simple, clare și eficiente.

Dinții noștri sunt simbolul încrederii pe care o avem în propriile puteri.
Acea forță interioară cu care ne naștem, acea structură fundamentală ce-și are originea în genele și celulele noastre, pe care am primit-o moștenire de la părinți și strămoși, și care se găsește localizată în rinichii noștri, este cea responsabilă și de aspectul (și puterea) dentiției.

Starea de slăbiciune a rinichilor adulților și copiilor, despre care discut și amintesc în ultimii ani, se regăsește în calitatea și aspectul dentiției oamenilor moderni.

Adulții, copii, tinerii – nu mai au încredere în propriile puteri.
Oamenii cu rinichii slăbiți nu consideră că sunt în stare să fie stăpânii propriei lor vieți și se îndreaptă către autorități exterioare, pentru îndrumare și ghidare.
Majoritatea oamenilor își cedează libertatea vieților, în schimbul protecției și îndrumării, din partea ”autorităților” (de orice fel).

Numărul mare de cabinete stomatologice și mai ales, răspândirea la nivel de modă a implantologiei, ca răspuns la pierderile masive ale dinților originali ai oamenilor ne indică faptul că ne confruntăm, și la acest nivel, cu o provocare masivă: degradarea corpului omenesc, cu toate structurile sale.

Oare putem să facem ceva să ne salvăm dinții, chiar și așa de proastă calitate, dar să putem rămâne cu ei cât mai mult timp?
Am fost adesea întrebată dacă dinții se pot regenera, se pot repara, dacă pot dispare carii dentare doar cu tratament natural?

Răspunsul meu este ”da”, deși este doar un răspuns teoretic.
Personal, nu am experiență legată de regenerarea dentiției, dar intenționez să implementez măsuri serioase și să observ la mine ce se poate întâmpla, în timp. În schimb, știu persoane care și-au vindecat carii dentare, prin metode naturale.
Și mai știu persoane care și-au modificat inclusiv structura și poziționarea dinților în gură, odată cu aplicarea unor tehnici de detoxifiere extrem de intensive.

Așa încât, știu că este posibil să acționăm și asupra zâmbetului nostru, pentru că dacă suntem în stare să schimbăm anatomia corpului fizic, modificând dieta și reacția corpului la stres, înseamnă că putem schimba ORICE, ORICÂND.

Miracolul corpului nostru este puterea sa uriașă, de regenerare completă.
Acest lucru l-am descoperit în mod clar, în timpul cercetărilor din ultimii ani și l-am certificat pe zeci de persoane, care și-au vindecat și refăcut țesuturi, organe și părți ale corpului.

De ce nu am reuși să intervenim și la nivelul dentiției și să schimbăm complet structura zâmbetului nostru?
Pe măsură ce ne eliberăm corpul de acidoză, de mucus, de reziduuri și de substanțe toxice, putem să ne echilibrăm rinichii astfel încât organismul să-și poată reface structura conform planului originar, inițial – nu conform deviațiilor ce s-au petrecut pe parcurs, mai ales în copilăria mică.

Așa cum ne putem recăpăta puterea interioară, așa cum ne putem crește încrederea în propria noastră forță și în abilitatea corpului de a se reface și auto-vindeca, la fel putem să credem în puterea refacerii dentiției și a frumuseții zâmbetului.

Vă recomand tuturor celor care doriți să înțelegeți relația dintre dentiție și sănătate să lecturați cartea ”Dentiție sănătoasă”, pe care este bine să o aveți la îndemână în bibliotecă, în mod continuu.
De câte ori veți avea o problemă cu vreunul dintre dinți sau cu gingiile, să lecturați iar și iar paginile cărții și să înțelegeți CE anume din corp nu funcționează optim și a declanșat problema dentară.

Învățând despre legăturile dintre dinți și diferitele părți ale corpului (în carte aveți o Anexă la final, cu un rezumat al tuturor acestor legături) veți putea să tratați mult mai eficient orice probleme ale dentiției.
Pentru că veți știi de la început că suferința nu este doar la nivelul dintelui (sau dinților) ci la nivelul întregului corp și în special, a unei părți din el.

Bucurați-vă de rezultatul noului nostru proiect de educație, colecția ”Torus”, care vă motivează să mergeți și mai în profunzime cu înțelegerea și mai ales, să perseverați cu aplicarea practică a detoxifierii.

Zâmbiți larg, din toată inima și bucurați-vă de primăvara frumoasă care încearcă să ajungă și la noi!
Bucurați-vă că a trecut luna plină de pe 10 mai, o lună în Scorpion ce ne-a răscolit pe toți până în profunzimea fricilor și îndoielilor celor mai ascunse.
Urmează o perioadă mult mai relaxată, mult mai liniștită și veți descoperi că și Natura va fi mult mai tihnită și mai prietenoasă cu noi.

Vă doresc o altă săptămână luminoasă și vă mulțumesc tuturor pentru susținere și aprecieri.

Cu recunoștință,
Sorina

http://www.centrulnatura.ro/zambetul-si-dintii/

Ti-a placut articolul?

Comentarii