Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:30 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura PRACTICA INTENSIVĂ – SĂPTĂMÂNA ”OGLINDIRII”

ro

27 Jan, 2016 10:19 2070 Marime text



Strategia de ”Sănătate 5D” – presupune 5 dimensiuni ce necesită atenție și adresare concomitentă, pentru a ne recăpăta echilibrul interior și sănătatea:

DIETA, DETOXIFIEREA, DECIZIA, DETAȘAREA și DESCHIDEREA.

Am tot pus accentul pe DIETĂ pentru că este un subiect concret și înțeles cu ușurință de toată lumea. Plus că alimentația ESTE o parte importantă din viața noastră, petrecându-ne peste 50% din timpul unei zile în ”slujba” alimentației (procurând, preparând, consumând, curățând după).

Un alt aspect la fel de important este  însă cel EMOȚIONAL – aspect mult accentuat în săptămâna ALCALINĂ la toți cei care au încercat să experimenteze micile schimbări ale dietei.

EGO-ul a fost personajul principal al ”telenovelei” săptămânii trecute și va deveni ”starul” și vedeta săptămânii care urmează.

EGO-ul sau MAIMUȚA VORBITOARE din capul nostru – este acel ”program” energetic pe care societatea îl introduce gradat, treptat, în fiecare dintre noi la venirea pe lume (în scopul asigurării SUPRAVIEȚUIRII).

Copiii mici nu au un ”EGO” în termenii definiți de psihologie.

Ei doar SUNT.

Un copil mic, cu ochii luminoși și căutători – este o IMAGINE a SURSEI LUMINOASE din care provenim noi toți .

El exprimă INOCENȚA, PURITATEA și ÎNCEPUTUL – și de aceea suntem atât de atrași de energia acestui copil mic.

Dar un copil mic nu poate supraviețui ”de sine stătător” pe acest Pământ și este complet dependent de cei din jur.

Așa încât, are nevoie de un ”instrument” interior puternic, și astfel apare EGO-ul (printre altele).

Pe măsură ce apare ”EGO-ul” – ca urmare a procesului de ”împământare” și ”domesticire” – apare ”energia MAIMUȚEI” în fiecare dintre noi – și văzând-o la ceilalți, o resimți mai puternic și în tine – de fiecare dată.

În Strategia Sănătate 5D – ca și în toate celelalte tentative de ”ieșire din turmă” (cum le numesc eu) – am observat câteva tendințe importante la ”maimuța mea interioară” (acea voce interioară ce acționează în spatele conștientului și controlului).

Prima tendință este cea de SENZAȚIE DE SUPERIORITATE.

”Eu sunt diferit de ceilalți” – ”Ce special sunt eu”!

Și în spatele acestei ”superiorități” apare ”inferioritatea”  – polarul său (pentru că nici un lucru pe pământ nu există singur, ci împreună cu ”polarul” său).

”Bietul de mine – sunt exclus – nu aparțin nicăieri – sunt singur – nimeni nu are grijă de mine – nimeni nu-mi spune ce să fac – nimeni nu mă ajută să-mi rezolv problemele – nu mă descurc singur etc etc”.

Cele două ”trăiri” sunt simultane și se împletesc continuu în decursul vieții.

În orice proces de schimbare, aceste două procese se manifestă cu intensitate maximă:

Când îmi este bine și am rezultate ”pozitive” de orice natură – senzația de ”SUPERIORITATE” iese sub forma MÂNDRIEI, TRUFIEI, LAUDEI, dar mai ales, sub forma MISIONARISMULUI – ”faceți și voi ca mine, ”io-te ce bine mi-e!”.

Când nu-mi este atât de bine (normal că vin și momentele  dificile, ca în orice evoluție pe acest Pământ Polar!), apare senzația de ”INFERIORITATE” – ”Bietul de mine, ce mă fac, cine m-a pus să schimb, la cine mă duc să cer ajutor etc etc. Iar cei din jur, aflați în același ”dans” al polarității superior / inferior – ajută din plin trăirile respective: ”Ți-am zis eu că nu îți va fi bine….bagă-ți mințile în cap și treci la loc în turmă!”.

EGO-ul este educat să fie un ”paznic” al corpului – să asigure SUPRAVIEȚUIREA sa într-un mediu considerat periculos și amenințător.

Și face o treabă minunată, prin intermediul IDENTIFICĂRII metodelor de supraviețuire și agățării de ele cu orice preț.

Hrana ne menține în viață, chiar cu dureri și boli?

ATUNCI HRANA ÎNSEAMNĂ SUPRAVIEȚUIRE.

Apartenența la un grup (familie) ne oferă mai multă siguranță decât singurătatea?

ATUNCI GRUPUL ÎNSEAMNĂ SUPRAVIEȚUIRE.

Când cineva mă atacă, trebuie să mă apăr, ca să nu fiu rănit?

ATUNCI ”APĂRAREA” (de orice fel) ÎNSEAMNĂ SUPRAVIEȚUIRE.

EGO-ul este ca un ”robot” bine imprimat și amprentat în energia noastră.

Eu îl numesc MAIMUȚA INTERIOARĂ – pentru că exact asta face:  este ca un copil agitat și neliniștit, care hălăduie de la o idee la alta, se agață ba de una, ba de alta – se plictisește în mod frecvent și caută mereu stimuli – sare la ceartă și bătaie la cea mai mică provocare – manifestă lăcomie și posesivitate, dar și nevoie de sociabilitate și împărtășire.

MAIMUȚEI ÎN PLACE JOACA.

Și ne implică în ”jocuri” frecvente – pe care le luăm tare în serios – și le transformăm în ”viața noastră”: ”jocul de-a școala”, ”jocul de-a serviciul”, ”joaca de-a familia”, ”joaca de-a detoxifierea” etc etc.

Le luăm atât de ”în serios” încât sărim la ceartă, avem discuții contradictorii, ne epuizăm suprarenalele încercând să jucăm jocul (să respectăm regulile și să-i ”învingem” pe oponenți sau să-i convingem să ni se alăture!).

Cu aceeași seriozitate și cu aceeași încrâncenare pe care o vedem la copii mici, în jocurile lor!

Săptămâna după luna plină din 24 ianuarie, vă propun O SĂPTĂMÂNĂ DE ”OBSERVATOR”, pe care am intitulat-o ”SĂPTĂMÂNA OGLINDIRII”!

OBSERVAȚI-VĂ cât mai DETAȘAT comportamentul – gândurile – reacțiile – cuvintele – emoțiile și deciziile.

NU LE JUDECAȚI (lăsați ”judecătorul” interior să ia o pauză, săptămâna viitoare! Ne vom ocupa și de el, la un moment dat, când îi vine timpul!).

DOAR OBSERVAȚI.

OGLINDIȚI-VĂ în toți cei din jurul vostru – cu care vă întâlniți și interacționați.

Observați cum vă aranjați programul.

Observați cum vă comportați cu propriul corp – cu mintea – cu emoțiile voastre – cu cei din jur – cu obiectele – cu ”lumea” în general.

OGLINDIȚI-VĂ ÎN TOȚI ȘI TOATE.

Vă întâlniți cu cineva nervos, iritat sau nemulțumit?

Observați-vă propria nervozitate, iritare sau nemulțumire interioară.

Vă iese ceva foarte bine?

Observați-vă propria liniște și satisfacție interioară.

Vă iese ceva foarte prost?

Observați-vă starea interioară de nemulțumire, de iritare, propria incapacitate de a obține ceea ce vă doriți.

Se strică ceva, expira ceva, se învechește ceva?

Ce din voi este poate, la fel de ”stricat”, ”expirat”, ”învechit”?

OBSERVAȚI LUMEA DIN JUR.

Și întoarceți observațiile spre interior – SPRE MAIMUȚA INTERIOARĂ.

Ce face?

Cum reacționează?

Ce ”ROLURI” joacă?

Dacă aveți nevoie – notați undeva lucrurile mai speciale pe care le observați / realizați / înțelegeți în cursul acestei săptămâni.

Notați ce vi se ”oglindește” înapoi.

FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU MAIMUȚA INTERIOARĂ și învățați-vă să-i observați și tolerați prezența CU DETAȘARE.

Acest demers de vindecare este la fel de important ca și DIETA, și DETOXIFIEREA – pe care vă invităm să le continuați, fiecare după cum simte nevoia interioară.

Dincolo de ”vocea maimuței” interioare – care vă spune continuu ”ce este bine și ce este rău” – CE DOREȘTE, DE FAPT, CORPUL MEU?

SĂPTĂMÂNA ”OGLINDIRII” este doar un prim pas către o re-întoarcere spre ASCULTAREA CORPULUI FIZIC – acea parte din noi neglijată o viață întreagă.

În cadrul ”săptămânii alcaline” am simțit intensiv ”agitația” maimuței interioare – și intensificarea tuturor ”jocurilor” în care este ea implicată.

Au apărut multe ”agravări” relaționale, multe neînțelegeri și mai ales, consum inutil de energie, în ”jocuri copilărești”: ”eu am dreptate, tu nu ai dreptate, mă critici și eu mă supăr, îmi iau jucăriile și plec”.

SENZAȚIA DE ”JOC” A DEVENIT INTENSĂ – ACUTĂ – IMENSĂ – în special duminică, pe 24 ianuarie, cu ocazia lunii pline.

M-am trezit cu sentimentul că sunt într-o piesă de teatru și am luat rolul ”foarte în serios”.

Și m-am trezit dorind să dau temporar la o parte ”rolul” / ”rolurile”, ca să pot să fiu eu însămi, măcar o perioadă. Simt nevoia să cobor de pe scenă, în sală, să pot să asist detașat la piesa de teatru pusă în scenă cu atâta consum de energie și resurse, întreaga mea viață.

Și am realizat că mi-am organizat viața ”special” să-mi mențin piesa de teatru – pentru SUPRAVIEȚUIREA ”MAIMUȚEI” INTERIOARE.

A EGO-ului.

EA / EL – are nevoie de ”JOC” sau ”piesa de teatru” pentru propria existență.

Am decis să folosesc săptămâna viitoare ”OGLINDIREA” și să ”văd mai bine” MAIMUȚA INTERIOARĂ.

(nu întâmplător – se apropie Anul Nou Chinezesc – care va fi în curând ANUL MAIMUȚEI de FOC – festivitățile sunt între 7 și 13 februarie).

Interesant ce am găsit într-un site pe Internet.

Maimuțele sunt printre animalele cele mai sănătoase, pentru că petrec mult timp în aer liber și în mișcare, și au o dietă foarte sănătoasă. Când se îmbolnăvesc, bolile sunt pe sistem circulator (de la dietă) sau pe sistem nervos (de la stres).

FOARTE INTERESANT!

De luni, voi începe să notez, ca OBSERVATOR DETAȘAT / spectator /  ”reporter” – detalii cu privire la ”Maimuța interioară”.

Va fi o sarcină provocatoare și diferită de ce am realizat până acum.

Vă doresc tuturor o săptămână interesantă și continuarea drumului spre vindecare!

http://www.centrulnatura.ro/practica-intensiva-saptamana-oglindirii/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii