Centrul natura Copiii și părinți

 
Am primit zilele trecute o carte intitulată ”Drama copilului dotat” – scrisă de un renumit psiholog elvențian, doamna Alice Miller (carte apărută în colecția Parentaj a editurii Herald).

Am ”sorbit” cartea în câteva ore – și m-am regăsit în repetate rânduri între paginile sale. Cartea a apărut prima oară în 1979 și a fost retipărită 16 ani mai târziu, pentru că între timp a devenit un best-seller internațional și deschizătoare a unui curent novator în psihanaliză și psihologie – introducerea termenului de ”abuz emoțional”.

Toți copiii sunt ”abuzați emoțional” de adulții care îi cresc.
Dar acest abuz, spre deosebire de cel fizic, este unul INVIZIBIL – și foarte greu de dovedit.
Având în plus multe JUSTIFICĂRI morale, educaționale și sociale.

Părinții au așteptări foarte mari de la copiii – considerându-i prelungiri ale propriei lor imagini în societate. De multe ori, proiectează asupra copiilor toate dorințele lor neîmplinite, dar și toate fricile și experiențele lor nereușite.

Așa încât – cei mai mulți copii cresc cu idei eronate despre ei înșiși și despre lumea din jur.
Cei mai mulți dintre copiii nu sunt lăsați să fie ei înșiși.

Părinții își doresc copii cuminți, ascultători, silitori, respectuoși, politicoși, inteligenți și extrem de bine crescuți.

Orice manifestare a unei emoții negative sau orice comportament care deviază de la ”așteptările” părinților și ale societății – este pedepsit discret sau evident – în repetate rânduri – astfel încât majoritatea copiilor ajung să-și inhibe și suprime orice spontaneitate și orice parte din ei înșiși care nu se conformează așteptărilor celor din jur.

Îmi aduc și acum aminte de admonestările bunicii și ale mamei de ”rușine, fată mare și să faci asta!” când era vorba de supt degetul, sau făcut pipi în pat, sau mâncat mâncare cu mâna sau orice altă ”erezie” de comportament, făcută de un copil de 5-6 ani!

”Rușinea” a devenit un sentiment atât de familiar încât mă urmărește continuu ca adult – impunând o cenzură comportamentală devenită un ”normal” interior!
Și-mi aduc aminte și de sentimentul de vinovăție – indus de boala și moartea bunicii (de care m-am considerat responsabilă, ani de zile! – deși aveam doar 7 ani atunci când a murit). Îmi amintesc de responsabilitatea gigantă de a avea grijă de bunica bolnavă și de sora mea mai mică – când eu aveam doar 6 ani și vroiam să merg la joacă – iar mama îmi spunea ”că se bazează pe mine” să am grijă de ele!

Aveam doar 6 ani – și eram și eu un copil normal – care aveam dreptul la o copilărie ”normală” – cu pozne și aiureli – dar mi s-au impus responsabilități care uneori înconvoaie un adult.

Și pentru că – normal! – am eșuat într-o parte dintre responsabilitățile mele impuse, vinovăția a devenit un alt sentiment familiar omni-prezent.
Cartea dnei Alice Miller a răscolit foarte multe detalii din copilăria mea.

Care a fost una ”normală” – cu o fațadă fericită și aparent lipsită de griji.

Dar cu multe episoade de ”abuz emoțional” și neînțelegere din partea unor părinți prea ocupați de serviciu și treburile casei ca să fie disponibili pentru observarea nevoilor unui copil sensibil.

Dna Miller arată cum majoritatea problemelor emoționale ale adulților provin din abuzurile emoționale din copilărie – care sunt supresate, inhibate, negate și nerecunoscute o viață întreagă.

Dieta de detoxifiere cu fructe deschide ușile inconștientului și acționează terapeutic – în sensul că prilejuiește descinderea în conflictele uitate din istoria personală și trecutul nostru – răscolind tot ”mâlul” și ”mucusul” depus pe suflet și care blochează evoluția.

Probabil că în acest moment am ajuns personal la acest nivel cu lucrul interior – și am primit ghidare din partea Universului.
”Drama copilului dotat” de Alice Miller – este o carte de referință pentru toți cei care se luptă cu golul interior și care se simt separați de propriul Sine = o expresie elegantă pentru starea de ”depresie”.

Vorbeam la începutul articolului despre INVIZIBILITATE – inspirându-mă din discursul doamnei Melanie Joy – promotoarea conceptului de ”carnism” și cea care pune în discuție valorile INVIZIBILE ale culturii noastre – care ne influențează comportamentul.


Melanie Joy este și autoarea cărții ”De ce iubim câinii, măncăm porcii și purtăm/ne îmbrăcăm cu vacile” (mulțumesc Cristelei Georgescu pentru trimitere și informații).
Că vorbim despre abuzul împotriva copiilor umani sau a animalelor, de abuzul împotriva altor oameni sau populații, altor grupuri ideologice sau altor ființe ale acestui Pământ (albine, insecte, plante, arbori etc etc) este vorba tot despre UN ABUZ.
Iar la baza abuzurilor stă LIPSA IUBIRII.
Orice persoană care dovedește AGRESIVITATE – VIOLENȚĂ și DISPREȚ față de alte ființe – este o persoană care strigă din răsputeri că NU S-A SIMȚIT (sau NU SE SIMTE) IUBITĂ!
În societatea noastră există multe MITURI și structuri INVIZIBILE care mențin starea de mizerie și suferință – în fiecare om și în toată populația.
Pe măsura creșterii CONȘTIENTIZĂRII, a observării și aducerii lor la cunoștința lumii – grație INTERNETULUI și a legăturilor extraordinare dintre oameni – reușim să facem vizibile – limitările invizibile impuse oamenilor.
Parinții conștienți pot crește în viitor copii conștienți de Sinele lor adevărat, de totalitatea ființei lor – fără frustrări, fără ”cosmetizări”, fără ”măști false”, fără senzație de gol interioară și fără depresii.
Doar acești copiii, care se vor simți iubiți așa cum sunt, fără ”cosmetizări” și ”așteptări” exagerate – vor reuși să aducă IUBIREA NECONDIȚIONATĂ în lumea noastră lipsită de IUBIRE.
Informați-vă și conștientizați provocările cu care ne confruntăm!

SĂ NE VINDECĂM ÎMPREUNĂ – ADUCÂND ÎN LOCUL CONFUZIEI ȘI DISPREȚULUI – IUBIREA ȘI BUCURIA DE A TRĂI PE PĂMÂNT!